Vineri se dă examen pentru postul de medic medicină de laborator la spital

Singura candidată la concursul pentru ocuparea postului de medic în specializarea de medicină de laborator din cadrul spitalului municipal va susţine concursul vineri.

Unitatea spitalicească a găsit un doctor pentru laboratorul de analize medicale. Contează ca acesta să treacă examenul!

Este o femeie din Făgăraş, care şi-a depus dosarul pentru ocuparea postului de medic în specializarea de medicină de laborator, care a fost scos la concurs în data de 24 octombrie, când a fost publicat în săptămânalul ,,Viaţa medicală”.

Este singura candidată, pentru că nimeni din afara oraşului nu şi-a manifestat intenţia de a profesa în spitalul nostru. Vineri va susţine examenul în faţa unei comisii formată din trei membri, desemnaţi de Direcţia de Sănătate Publică şi Colegiul Medicilor.

Dentistry Tour
Florian Shaorma
Stihl
Victoria Federal IFN
Go Pro Infrastructure
Proaspat Alb
Reno Depo

Una dintre condiţiile esenţiale pentru acceptarea la concurs a fost ca medicul să aducă o dovadă prin care să arate că în ultimii 5 ani nu a fost sancţionat de unităţile în care a activat şi de Colegiul Medicilor din România.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie