Eminescu, omagiat joi la Bibliotecă
Biblioteca municipală îl omagiază pe Eminescu de ziua naşterii sale. Joi, 15 ianuarie, la împlinirea a 165 de ani de la naşterea poetului, instituţia va inagura o expoziţie de carte cu profil eminescian, începând cu ora 09.00.
Expoziţia va cuprinde operă şi referinţe critice despre Mihai Emiescu, spune bibliotecara Viorica Bica. Volumele vor rămâne expuse vreme de două săptămâni.
Din cele peste 79.000 de volume aflate în patrimoniul Bibilotecii, au fost selectate cu acest prilej cele mai semnificative cărţi cu şi despre Eminescu din domeniul mitologiei, folclorului, istoriei, filosofiei, naturii şi erosului. De altfel, Biblioteca Făgăraşului este una extrem de bogată în operă şi referinţe eminesciene.
De asemenea, tot joi va avea loc şi prezentarea eseului literar ,,Poetica dorului”, de către bibliotecara Bica în prezenţa mai multor elevi de la Colegiul Naţional ,,Radu Negru”.
Apoi va fi vizionat primul film documentar despre Eminescu, realizat în anul 1914 de Octav Minar şi păstrat în Arhiva naţională de filme.
(Cristina Cornilă)