Pompierii au dat publicităţii bilanţul activităţilor pe 2014

foto: arhivă

131 de intervenţii au avut într-un an întreg pompierii de la Făgăraş. Dintre acestea, 77 au fost incendiii, iar peste 50% din flăcările izbucnite au fost lichidate în gospodăriile populaţiei. Restul s-au produs pe domeniul public, pe pajişti sau în unităţi comerciale, reiese din bilanţul unităţii pe anul 2014.

Intervenţiile au însemnat şi descarcerări (7 la număr), deblocări persoane (17), degajări persoane şi animale (5) sau inundaţii (1).  De alte şapte ori pompierii s-au întors din drum, întrucât localnicii sau serviciile voluntare ale primăriilor au terminat treaba înainte.

cmd. Dorin Moldovan, seful Detasamentului de Pompieri Fagaras
cmd. Dorin Moldovan, seful Detasamentului de Pompieri Fagaras

În alte nouă situaţii au căutat persoane dispărute, au spălat carosabilul ori au transportat persoane supraponderale din locuinţe până la maşina ambulanţei sau SMURD-ului.

Faţă de anul 2013 se constată o creştere a intervenţiilor de la 114 la număr la 131.

Comandantul Dorin Moldovan spune că în intervenţiile din 2014 au fost salvate 16 persoane (14 adulţi şi 2 copii), dar din păcate s-au înregistrat şi 4 cazuri de deces (un copil înecat în Olt şi 3 adulţi morţi în incendii şi accidente).

Zambete la cafea - Maria Visu
Proaspat Alb
Amanet King Onix
Reno Depo
Mara Mares_parlamentare 2024

Îmbucurător este faptul că pe tot parcursul anului nu s-a înregistrat nicio alarmă falsă, ceea ce este o premieră, declară comandantul.

Întregul bilanţ pe anul 2014 al Detaşamentului de pompieri va putea fi citit în ediţia de marţea viitoare a ziarului ,,Bună Ziua Făgăraş”.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie