Tradiţii şi obiceiuri de Paşti
Colegiul „Aurel Vijoli” a fost gazda unui eveniment inedit: concursul de „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti”, aflat la a doua ediţie. Expoziţia-concurs dedicată Sfintelor Sărbători de Paşti a găzduit miercuri, 3 aprilie, 19 şcoli din Ţara Făgăraşului şi din judeţul Vâlcea, care au expus publicului icoane pe sticlă, ouă încondeiate, obiecte şi costume tradiţionale, pricesne şi poezii specifice perioadei pascale.
Evenimentul a debutat cu un moment spiritual la capela ,,Sfânta Ecaterina” din incinta şcolii, după care a urmat vernisajul expoziţiei, unde fiecare şcoală a încercat să se prezinte cât mai bine şi să facă o impresie bună.
Elevii participanţi au fost de la şcolile din Făgăraş, dar şi din localităţi precum Părău, Şinca, Sâmbăta de Sus şi din oraşul Victoria. O prezenţă cu adevărat frumoasă şi plină de emoţie a fost şi cea a unui grup de elevi de gimnaziu de la şcoala din Boişoara, Ţara Loviştei, judeţul Vâlcea.
Profesorul Vasile Ţifrea, directorul Colegiului „Aurel Vijoli”, a declarat că „evenimentul este unul dedicat tradiţiei şi obiceiuilor din Ţara Făgăraşului. Ne dorim să pomovăm cultura autentică printre elevii şi adolescenţii noştri, mai ales acum, în pragul celei mai importante sărbători creştine. Evenimentul pe care-l găzduim este unul care întruneşte şcoli din oraşul Făgăraş, dar şi din comunităţile învecinate oraşului, iar anul acesta am primit şi o şcoală din Vâlcea. Le urăm succes tuturor participanţilor.”
Un mesaj de încurajare a fost transmis şi de către comunitatea de români din Offenbach pe Main, din Germania. Mesajul lor plin de emoţie avea să transmită că distanţa deşi e mare, cu ochii sufletului vor fi în mijlocul participanţilor şi a organizatorilor. „Ne bucurăm de cooperarea dintre familiile copiilor, pe de o parte, şi şcoala şi biserica, pe de altă parte. Succesul participanţilor îl vom trăi ca şi cum ar fi al nostru”, a spus pr. Ştefan Anghel, coordonatorul comunităţii de români din Offenbach pe Main.
Profesoara Ileana Pandrea, iniţiatorul proiectului s-a declarat mulţumită de participarea elevilor şi de implicarea şcolilor de unde provin aceştia. „Ne bucurăm că am reuşit să organizăm şi cea de-a doua ediţie a concursului „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului”. După cum se vede, copiii şi profesorii îmbrăcaţi în costumele tradiţionale sunt deja un semn că patrimoniul cultural şi spiritual încă dăinuie pe meleagurile noastre. Acesta e un lucru cu care ne mândrim. Mai mult, doresc să le mulţumesc tuturor participanţior la eveniment, dar şi conducerii şcolii „Aurel Vijoli” pentru implicare în acest spectacol cultural.”
(Alexandru Socaciu)