Bugetul judeţului, votat mâine
Consiliul Județean Brașov informează printr-un comunicat de presă faptul că vineri, 20 februarie 2015, la ora 9:00, în sala de ședințe a instituției va avea loc dezbaterea publică privind proiectul de buget al Județului Brașov pe anul 2015.
Proiectul poate fi consultat pe site-ul: www.judbrasov.ro
Cetățenii, instituțiile publice și organizațiile interesate cu privire la proiectul de buget al Județului Brașov sunt așteptate să participe la această dezbatere publică.
Mâine, începând cu ora 10:00 este programată şi o ședință extraordinară în cadrul căreia acest proiect de buget va fi aprobat. De asemenea, vor fi supuse aprobării bugetele instituțiilor publice din subordinea CJ: instituții de cultură, spitale, școli speciale, instituții de asistență socială și protecția copilului.