Românii contestă în instanţă timbrul de mediu

În cele trei săptămâni care au trecut de la intrarea în vigoare a timbrului de mediu, zeci de români s-au adresat deja instanţelor
Av. Coltuc: Avem procese în Constanţa, Arad, Timişoara, Râmnicu Vâlcea şi Bucureşti. În ţară, judecata durează aproximativ 4 luni
În viitorul apropiat se va organiza la Bucureşti şi un miting de protest

Nici n-a intrat bine în vigoare timbrul de mediu şi a şi început să aglomereze instanţele. Zeci de români au contestat deja această modalitate de impozitare a înmatriculărilor maşinilor, existând mari şanse ca peste 4 luni să-şi recupereze banii. “Casa de Avocatură Coltuc şi Asociaţii a înregistrat deja zeci de procese pe rolul instanţelor din Bucureşti, Constanţa, Arad, Timişoara şi Râmnicu Vâlcea. În ţară procesele durează mai puţin, aproximativ 4 luni, dar în Bucureşti se poate întinde judecata şi la mai mult de un an. Potrivit Noului Cod de Procedură Civilă, ar trebui ca un astfel de proces să se judece într-un singur termen”, a declarat pentru Curierul Naţional av. Marius Coltuc.
Potrivit acestuia, semnatarii petiţiei online “jostimbrudemediu.ro” şi-au exprimat deja intenţia de a organiza un miting de protest în perioada următoare. “Printre cei care au semnat petiţia online se numără persoane care vor să se organizeze un miting de protest la Bucureşti în perioada următoare. În prezent avem peste 10.000 de semnături în doar două săptămâni. Când vom ajunge la 30.000 – 40.000 vom depune petiţia la Consiliul Legislativ”, a mai spus avocatul.

Impozit discriminatoriu

Potrivit semnalelor date de piaţă chiar înainte de intrarea în vigoare a timbrului de mediu, noua modalitate de calcul privind impozitarea înmatriculării autovehiculelor va genera, la fel ca şi celelalte taxe auto, mii de procese pe rolul instanţelor. Dovadă stă faptul că, deşi guvernanţii au dorit să elimine din noua taxă reglementările pentru care au fost criticaţi inclusiv de Comisia Europeană, acestea se regăsesc şi în noua formă de calcul. Avocaţii spun că noul timbru de mediu nu va fi cu adevărat o taxă de mediu, ci “un adevărat impozit discriminatoriu”, care ar trebui calculat numai în baza emisiilor de dioxid de carbon reale. “Noile valori de impunere sunt foarte mari. Acestea ar trebui scăzute cel puţin cu 30% în funcţie de puterea de cumpărare a românilor. Pe de altă parte, eliminarea plăţii pentru autoturismele mai vechi de 2007 când se revând încalcă dreptul de proprietate şi retroactivează”, notează av. Marius Coltuc, într-un document remis Curierului Naţional.

Se încalcă liberul acces la justiţie

De departe cea mai problematică reglementare este cea legată de eliminarea dispoziţiei potrivit căreia, în cazul în care vânzătorul a obţinut deja prin hotărâre judecătorească restituirea sau evitarea la revânzare a taxei, cumpărătorul va plăti timbrul de mediu.
“Textul de lege prevede că în cazul celor care au dat statul în judecată pentru restituirea taxei încasate ilegal – dacă acestora li s-a restituit contravaloarea taxei, precum şi cei care au înmatriculat autoturismele fără achitarea taxei, în baza hotărârii judecătoreşti, vor plăti noul timbru la prima vânzare a maşinii. Prin această reglementare se încalcă liberul acces la justiţie”, precizează avocatul, subliniind că regula “se va plăti o singură dată timbrul de mediu” ar trebui să se fie menţionată în toate formele legii, nu doar în anumite cazuri.
Pe de altă parte, textul de lege care se va aplica începând de mâine nu stipulează ce se va întâmpla în cazul în care maşina este scoasă din România înainte de a-i expira perioada de viaţă şi nici dacă se poate recupera diferenţa.”Aceste aspecte ar trebui stipulate în lege în mod expres”, notează Coltuc.

Go Pro Infrastructure
Stihl
Amanet King Onix
Monumente funerare
Zambete la cafea - Maria Visu
Mara Mares_parlamentare 2024

N-au rezolvat vechile probleme

Casa de Avocatură Coltuc şi Asociaţii este iniţiatoarea petiţiei online “jostimbrudemediu.ro”. Motivul pentru care a fost demarată această campanie este faptul că, deşi Guvernul a justificat necesitatea modificării textului de lege prin faptul că aceasta avea trei mari probleme, niciuna dintre acestea nu a fost cu adevărat schimbată în noul act normativ. Problemele care ar fi trebuit corectate erau următoarele: avea valori disproporţionat de mari pentru anumite zone de poluare; conţinea în calculul său, în afară de emisia de CO2, şi capacitatea cilindrică (în ciuda faptului că acest criteriu era deja taxat la impozitul pe maşină, plătit la administraţia locală); era discriminatorie şi atrăgea ameninţări cu infringementul din partea UE (pentru că includea criterii diferite pentru anumite categorii de maşini înmatriculate în România faţă de alte maşini). “Niciunul din aceste temeiuri nu este schimbat de noua lege. Principiul “poluatorul plăteşte” nu este respectat. Legea ar  trebui modificată prin fixarea unei marje fixe de CO2 care atunci când este depăşită să se plătească în plus, indiferent dacă este maşină nouă, veche, non euro, euro 1, 2, 3, 4, 5, 6 – aşa cum se întâmplă în sistemul francez privind taxa de poluare”, au precizat avocaţii.

Finanţele au de plătit 600 mil. lei pentru vechile taxe

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat sâmbătă că “timbrul de mediu a  început să-şi producă efectele şi, dacă în primele două luni ale anului am avut încasări nesemnificative ale taxei auto, am avut o creştere începând cu martie, nu foarte mare, dar o creştere semnificativă, aproape dublă. De când a intrat în vigoare – 15 martie – s-a încasat dublu faţă de lunile ianuarie şi februarie”, a spus Rovana Plumb.
Potrivit acesteia, ministerul este obligat să restituie către români contravaloarea taxelor de mediu câştigate în instanţă, iar 90 la sută din încasările de la fondul de mediu au fost alocate în acest sens, citează Mediafax.
“Suntem obligaţi să dăm înapoi oamenilor banii, iar 90 la sută din încasările pe care le avem la fondul de mediu – respectiv de la începutul  anului şi până în momentul de faţă am încasat 65 de milioane de lei – 90 la sută s-au restituit cetăţenilor şi se vor restitui în continuare, pentru că este dreptul lor”, a afirmat ministrul.
În urma proceselor iniţiate de românii păgubiţi în ultimii ani, Ministerul Finanţelor are de plătit aproape 600 mil. lei pentru vechile taxe auto. La cererea Curierului Naţional, Ministerul Finanţelor a informat că “Centralizatorul restituirilor cuprinde diferenţele între taxa pe poluare pentru autovehicule/taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; diferenţele de taxă rezultate în urma contestării acesteia; valoarea reziduală a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule şi sumele stabilite de instanţele de judecată prin hotărâri definitive şi irevocabile”, instituţia având de restituit în total suma de 589.796.015 lei.

(Curierul National)


Apreciază
Distribuie