Locul I la faza judeţeană la cros, câştigat de un făgărăşean
Un elev din Făgăraş a câştigat locul I la cros la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, faza pe judeţ.
Sâmbătă, 4 aprilie, doi elevi făgărăşeni au participat la faza judeţeană de cros, pe o distanţă de 1.500 metri, din parcul Tractorul Braşov.
Laurenţiu Chiusdea a obţinut locul VII, iar Fabio Mailat a obţinut locul I. Au fost înscrişi în competiţie 22 de participanţi. Cei doi alergători sunt elevi la Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densuşianu”.
Mailat va participa la faza naţională a Sportului Şcolar, clasele V-VIII, care se va desfăşura în perioda 24-25 aprilie la Craiova.
Profesorul de sport Aurelian Curticăpean spune despre câştigător că a mai avut performanţe: de exemplu a participat alături de alergătorul Paul Ardeleanu la un cros pe o distanţă de 21 km, care s-a desfăşurat în mai 2014 la Făgăraş. Anul trecut, cu ocazia Zilei Copilului, a fost unul dintre câştigătorii concursulului ,,Campion pentru sanatate”.
În următoarele trei săptămâni, elevul se va antrena alături de profesor pentru proba de 2 km de cros, adică distanţa care se aleargă la faza naţională, unde vor participa toţi campionii judeţeni din ţară.
(Cristina Cornilă)