Revine moda cantinelor: cantină cu 120 de locuri la Cincu

O cantină socială va fi realizată în comuna Cincu. Cantina va avea o capacitate de 120 de locuri şi se va face cu fonduri europene.

,,Tocmai am semnat contractul cu constructorul, o firmă din Făgăraş. În câteva zile vor începe lucrările. Avem un proiect câştigat pe fonduri europene pentru cantina socială. 97.000 de euro este suma nerambursabilă cu care se realizează clădirea propriu-zisă, ce presupune sală de mese şi bucătărie, iar 50.000 de euro sunt bani pe care îi va pune Primăria pentru a dota cantina”, explică primarul Sorin Suciu.

Comuna Cincu este printre puţinele din judeţul Braşov care a câştigat un astfel de proiect pe fonduri europene. Proiectul a fost depus prin intermediul Grupului de Acţiune Locală ,,Valea Sâmbetei” din care face parte şi comuna Cincu.

În primă instanţă aici vor lua masa cei 40 de micuţi care merg la grădiniţa cu program prelungit înfiinţată în Cincu. În anii următori vor veni să mănânce la cantină şi copiii care vor fi înscrişi de părinţi în programul ,,after school”.

Proaspat Alb
Go Pro Infrastructure
Reno Depo
Amanet King Onix
Dentistry Tour

De asemenea, dacă sunt persoane dormice – localnici sau străini – să ofere ajutoare alimentare cu diverse prilejuri de pildă cincanilor în vârstă sau celor care primesc ajutor social, ei pot folosi această cantină.

Cantina va fi construită pe locul unei şcoli vechi, în apropierea Bisericii Ortodoxe, pe un spaţiu al Primăriei.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie