Venirea americanilor urgentează repararea şoselei Voila-Cincu
Drumul judeţean dintre Voila şi Cincu este reabilitat pentru trupele NATO care vor veni aici în a doua jumătate a lunii mai.
În intervalul 15 mai – 30 iunie va avea loc în zonă un important exerciţiu NATO, care se va desfăşura în Centrul de Instruire ,,Getica” de la Cincu.
Pentru ca soldaţii şi generalii NATO să ajungă cu bine la poligonul de instrucţie, Consiliul Judeţean Braşov a alocat 116.000 lei pentru realizarea reperaţiilor la acest tronson de drum.
Şoseaua era degradată pe anumite porţiuni şi avea diferenţe de nivel datorate alunecărilor de teren. În şedinţa de plen din 29 aprilie, aleşii judeţeani au decis ca o sumă de 116.000 de lei din bugetul forului să se ducă spre aceste lucrări.
Solicitarea de a se efectua lucrările de reabilitare a venit din două părţi. Pe de o parte Centrul ,,Getica” a notificat Primăria Cincu, iar administraţia locală a sesizat acum două luni Consiliul Judeţean.
Pe de altă parte Poliţia Municipiului Făgăraş a informat şi ea forul judeţean că în zonă vor veni militari dintr-o serie de state europene şi din SUA, care vor fi cazaţi în zona Făgăraşului şi se vor deplasa pe acest drum spre poligon, iar din cauza carosabilului degradat nu este asigurat un climat de siguranţă rutieră.
Edilul de la Cincu, Sorin Suciu, spune că săptămâna trecută o comisie a verificat drumul spre a identifica porţiunile pe care se va interveni.
Foto: Centrul de Instruire pentru luptă al foreţlor terestre ,,Getica” Cincu
(Cristina Cornilă)