Reîncep lucrările la clădirea multifunţională din comuna Sâmbăta

Se reiau lucrările la clădirea multifuncţională de la Sâmbăta de Sus, cea care va găzdui de anul viitor medicul, farmacistul şi poliţistul satului.

Imobilul, care se construieşte în inima localităţii, pe marginea râului Sâmbăta, este la stadiul de fundaţie acum. În toamnă s-a bătut fundaţia, iar acum se reiau lucrările, urmând ca până la finalul anului să fie terminat tot exteriorul.

La interioare se poate lucra şi pe timpul iernii, iar până la anul de Paşti clădirea va fi gata şi oamenii se pot muta în ea, a explicat primarul Vasile Andreaş.

Investiţia se ridică la 95.000 de euro, bani care în mare parte sunt suportaţi de bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale, iar restul provin din visteria comunei.

Imobilul va găzdui cabinetul medicului de familie din comună, farmacia şi sediul Poliţiei. Toate cele trei funcţionează acum într-o clădire veche, aflată la ieşirea din sat înspre zona turistică.

Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Dentistry Tour
Stihl
Stand-up
Go Pro Infrastructure

Locul pe care se ridică imobilul multifuncţional are un istoric în Sâmbăta: este locul pe care Ceauşescu dorea să facă apartamente pentru profesori. De altfel, se află vizavi de şcoala satului.

În timpul comunismului s-a turnat fundaţia pentru apartamente, dar după Revoluţie s-a stopat toată lucrarea.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie