Câţi părinţi au anunţat Autoritatea tutelară că îşi lasă copiii la rude?

Oficial, aproape 200 de copii de la Făgăraş sunt crescuţi de rude. Părinţii sunt în străinătate. La Compartimentul de Autoritate tutelară din cadrul Serviciului de Asistență Socială există o statistică privitoare la situaţia copiilor şi adolescenţilor ai căror părinţi se află la muncă peste graniţe.

Aceasta cuprinde însă numai minorii și a fost realizată doar pe baza declarațiilor celor care au anunțat plecarea în străinătate. Este vorba de 122 de familii cu 193 de copii.

Sunt familii în care ambii părinți au plecat sau în care a plecat numai unul – dacă familia este monoparentală. Statistica este de la sfârșitul lunii aprilie și se actualizează cam o dată la trei luni.

Cifrele sunt exacte în ce privește declarațiile părinților, dar ele nu reflectă întocmai realitatea. Sunt făgărășeni care muncesc la negru peste granițe și care nu merg la Serviciul de Asistenţă Socială să anunțe că își lasă copilul în țară în grija rudelor.

Reno Depo
Stihl
Go Pro Infrastructure
Stand-up
Dentistry Tour
Florian Shaorma

Reprezentanţii acestei instituţii conduse de Bogdan Taflan (foto) spun că odată notificat, Serviciul de Asistenţă este cel care face în instanță toate demersurile necesare pentru delegarea temporară a atribuțiilor părintești către rude.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie