Braşovul este preferatul turiştilor care vin în centrul ţării. 76.059 turişti au ales Braşovul în luna mai, cu peste 6.000 mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Cei mai mulţi dintre cei care vizitează Braşovul sunt în continuare turiştii români. Ei reprezintă aproape 80% din sosirile în oraş.
Judeţul nostru ocupă locul I în Regiunea Centru, în clasamentul judeţelor cu cele mai multe sosiri de turişti.
Statisticile arată că 40% dintre turiştii care se îndreaptă spre Regiunea centru aleg Braşovul, scrie brasovultau.ro Pe locul II este judeţul Mureş (21,8%), urmat de Sibiu (18,5%), Alba (7,7%), Harghita (7,6%) şi Covasna (4,7%).