Infractor la 17 ani, judecat în libertate

Băiatul care a condus fără carnet şi a făcut un accident în care a murit o minoră de 12 ani va fi judecat în libertate.

Tânărul are 17 ani. Duminică a furat maşina părinţilor şi a plecat la plimbare cu trei minore de 10, 12 şi 15 ani. S-a întâmplat între Poiana Mărului şi Şinca Nouă, pe DN 73.

Într-o curbă la stânga, băiatul a pierdut controlul maşinii şi s-a răsturnat în albia pârâului Şinca. Fata de 12 ani a decedat pe loc, iar ceilalţi au fost răniţi.

Monumente funerare
Victoria Federal IFN
Stihl
Reno Depo

Legea penală din România permite măsuri preventive privative de libertate pentru minori: ,,Faţă de suspectul şi inculpatul minor se pot dispune măsuri preventive (…). Reţinerea şi arestarea preventivă pot fi dispuse şi faţă de un inculpat minor, în mod excepţional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra personalităţii şi dezvoltării acestuia nu sunt disproporţionate faţă de scopul urmărit prin luarea măsurii”, se arată în noul Cod de procedură penală.

Judecătoria Zărneşti a decis însă ca adolescentul să fie judecat în libertate. Iniţial, băiatul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, după care el a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Zărneşti, care a decis cercetarea lui în libertate, fără a i se impune niciun fel de restricţii.


Apreciază
Distribuie