Ieri şi azi, la Casa de Cultură Făgăraş
Opt actori au urcat luni, 18 aprilie 2016, pe scena Casei de Cultură din Făgăraş. Ei au jucat una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei româneşti interbelice: Omul cu mârţoaga.
Amestecul de satiră, idealism şi gravitate din piesa de teatru, dar şi prestaţia actorilor i-au făcut pe spectatori să râdă, dar i-au pus şi pe gânduri.
Şi actorii s-au simţit bine la Făgăraş. Ei au spus la final:„A fost o seară minunată. Vă mulţumim, dragi făgărășeni!”.
Până la următoarea piesă („D’ale carnavalului“, marţi, 24 mai 2016, ora 19.30), iubitorii de film sunt aşteptaţi la Casa de Cultură Făgăraş.
Marţi, 19 aprilie 2016, este proiectat filmul „Orizont”, în regia lui Marian Crișan. Filmul românesc este prezent în competiții internaționale și deţine premii la festivalurile de profil.
Filmul este o adaptare a nuvelei „Moara cu noroc”, de Ioan Slavici.
„Adaptarea nuvelei a început ca un fel de improvizație. Mi-am imaginat că intriga şi temele din nuvela ar putea fi aduse în prezent, ar putea fi rediscutate. Ce mi-a plăcut de când am citit pentru prima dată nuvela e suspansul, tensiunea care se acumulează în jurul personajului principal Ghi. Mi-a plăcut şi toată partea grafică a nuvelei cu hanul în mijlocul pustiului, cu familia izolată acolo şi care încet – încet se dezintegrează.” , declarat Marian Crișan, într-un interviu pentru cinemaframe.ro
Un film bun, cu o imagine bună, cu o muzică originală, un thriller veritabil – după cum îl caracterizează presa internațională.
Preţul unui bilet este 10 lei.
foto: Vlad Vasile