A fost din nou spectacol în şedința de Consiliu Local

Şicane, aluzii şi reproşuri! Acestea au fost elementele de bază ale şedinţei Consiliului Local Făgăraş de luni, 9 mai 2016. La fel ca în ultimele luni, întâlnirea aleşilor noştri a fost din nou terenul pentru lupte politice.

Cuiul lui Pepelea pentru cei 15 consilieri locali prezenţi la şedinţă a fost primul punct de pe ordinea de zi: însuşirea încetării de drept a mandatelor celor 4 consilieri care s-au înscris în altă formaţiune politică. După îndelungi dezbateri privind votul deschis sau în secret, după clarificarea unei situaţii inedite în care s-au înregistrat 5 voturi pentru, 5 abţineri şi 5 împotrivă, după alte discuţii privind dreptul celor vizaţi de a vota sau de a se abţine şi, într-un final, după reluarea votului, consilierii au hotărât să nu modifice nimic din structura legislativului făgărăşean.

Victoria Federal IFN
Dentistry Tour
Reno Depo
Zambete la cafea - Maria Visu
Proaspat Alb
Go Pro Infrastructure
Amanet King Onix

Singura schimbare a venit din partea unuia dintre consilierii care a trecut la altă formaţiune politică şi care şi-a înaintat demisia din Consiliul Local Făgăraş.


Apreciază
Distribuie