Examenul de centură, o treaptă de maturitate pentru karateka

Tinerii care practică artele marțiale nutresc un singur vis: acela de a obține centura neagră. Dar până a atinge acest nivel, sportivii parcurg ani de antrenamente, efort, disciplină și chiar sacrificii.

Cu acest gând al performanței s-au prezentat, la examen, zilele trecute, zeci de copii din Făgăraș, din dorința de a avansa în plan sportiv și de a obține o nouă centură în karate.

Karate

Cel mai mic deținător al centurii albe a fost un băiețel care a împlinit recent vârsta de 4 ani.

Doi dintre sportivi, la capătul a 8 ani de antrenamente, competiții și urcări pe podium, s-au luptat pentru a intra în posesia centurii maro, considerată o treaptă decisivă premergătoare obținerii centurii negre.

Ceilalți sportivi au concurat, în funcție de vechime și nivelul de pregătire, pentru centurile galbenă, portocalie, verde sau albastră.

karate

Florian Shaorma
Amanet King Onix
Stand-up
Monumente funerare
Proaspat Alb
Stihl

Karate-ul, sportul disciplinei și al respectului, s-a dezvoltat în ultimii 25 de ani la Făgăraș, grație implicării mai multor oameni. E vorba, printre alții, de regretatul general Constantin Luca, cel care a pus bazele Shotokan Karate-Do Internațional, la Făgăraș, imediat după 1989, ca singura organizație recunoscută în Japonia, unde se află sediul federației acestui sport, la nivel mondial.

Performanța copiilor nu ar fi fost posibilă fără antrenori, sportivi, oameni de suflet. Alături de generalul Luca, deținător al rangului de președinte onorific, s-au implicat activ de-a lungul timpului Matei Stegerean, Viorel Hutopilă, Gheorghe Grecu sau Gheorghe Țețu. În prezent, conducerea SKI România este asigurată de Cătălin Bucur – președinte, Gheorghe Grecu – vicepresedinte, Gheorghe Țețu – director tehnic și Radu Munteanu – secretar general.

Antrenorii care pregătesc tinerii sportivi făgărășeni și care generează performanță pentru acest sport sunt Ionel Novac, Ioan Râmbeț şi Ane Marie Matei-Bora – toți deținători ai centurilor negre.

Stilul shotokan folosește două exercții de bază: kata (set de tehnici prestabilite mimând lupta cu adversari imaginari) și kumite (lupta cu adversar real).

Sportivii pregătiți de acești antrenori au șansa de a fi selecționați în lotul care va reprezenta România la Campionatul European din 2017, ce se va desfășura la Praga.

CSM


Apreciază
Distribuie