Un cartier şi opt străzi rămân fără apă
Filiala locală a societăţii Apă Canal Sibiu anunţă abonaţii că apa potabilă va fi întreruptă luni, 26 iunie 2017, între orele 9 – 16 pe mai multe străzi din Făgăraş. Vor fi efectuate lucrări la reţeaua de distribuţie, astfel că vor rămâne fără apă rece locuitorii din Cartierul Galaţi şi cei de pe străzile: Podului, Pălărierilor, C. Drăguşanu, Lacului, G. Bariţiu, Cetăţii (de la str. Oltului până la intersecţia cu M. Viteazu), M. Viteazu, I. C. Pop.
Printr-un comunicat, conducerea societăţii de distribuţie a apei reci precizează că, la reluarea programului de furnizare a apei potabile este posibil să apară fenomenul de turbiditate.
De asemenea, abonaţii Apă Canal sunt rugaţi să îşi asigure din timp rezervele de apă pentru intervalul orar în care se opreşte furnizarea apei reci.
Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Dispeceratul sucursalei Făgăraş, telefon 0268.214.281 sau 0728.994.500.