Făgărașul, în atenția Comisiei Europene

Reprezentanța Comisiei Europene în România și platforma media CaleaEuropeana.ro organizează o serie de dezbateri publice cu cetățenii.

Intitulate „Agora – Viitorul Europei”, discuțiile se axează pe cele cinci scenarii privind viitorul Europei, prezentate în Cartea Albă publicată de Comisia Europeană în luna martie.

Unul dintre evenimente va avea loc la Făgăraș, luni, 4 septembrie. Dezbaterea publică va începe la ora 11, în curtea interioară a Cetății Făgărașului.

Discuția va fi inițiată de cinci personalități locale, fiecare susținând unul dintre scenariile analizate în Cartea Albă privind Viitorul Europei, apoi va urma o dezbatere mai largă cu cetățenii care, la final, vor vota scenariul pe care îl consideră cel mai potrivit pentru un viitor de succes al României în Uniunea Europeană.

Primarul Municipiul Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, directorul Muzeului Țării Făgărașului, Elena Băjenaru vor lua cuvântul în cadrul dezbaterilor. La fel și Elena Nemeş (consultant fonduri europene), Alexandru Szasz (președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Țara Făgărașului) și Gabriel Vâju (coordonator la Centrul Europe Direct Făgăraș).

Reno Depo
Florian Shaorma
Go Pro Infrastructure
Stand-up
Amanet King Onix
Dentistry Tour

Dialogurile vor fi și transmise live pe Facebook.

Cartea albă privind viitorul Europei a fost anunțată de președintele Juncker în discursul privind starea Uniunii din 14 septembrie 2016, inițiativa fiind salutată de liderii UE-27 cu ocazia summitului de la Bratislava din 16 septembrie 2016. Ea analizează modul în care Europa se va schimba în următorii zece ani, de la impactul noilor tehnologii asupra societății și a locurilor de muncă, la preocupările suscitate de globalizare și în materie de securitate.

De la discursul președintelui Juncker privind Starea Uniunii din 2016, Reprezentanța Comisiei Europene a organizat si participat la 12 dezbateri pe tema viitorului Europei.


Apreciază
Distribuie