Îți place muzica la maxim? Dosar penal
Petrecăreții vor primi „cadou” un dosar penal dacă nu dau muzica încet după ce polițiștii le sună la ușă.
Peste 200 de mesaje au fost trimise la Ministerul Afacerilor Interne, în ultima lună, de poliţişti din ţară. Ei cer modificarea legii astfel încât să le fie mai uşor să gestioneze problemele din teren.
Oamenii legii spun că a devenit clar pentru toată lumea că o simplă amendă nu rezolvă, întotdeauna, problemele. Ministrul Carmen Dan este de acord, iar cei care nu se opresc din chefuit nici după ce sunt amendaţi, riscă dosar penal.
Aceeași pedeapsă o vor primi și cei care arată semne obsecene unui poliţist. În prezent, legislaţia prevede ca infracţiuni doar ameninţarea şi lovirea unui agent.