Soarta incertă a Casei de Cultură Făgăraș. Gabor: „Mi se pare că este o răfuială”

Soarta Casei de Cultură Făgăraș este incertă, după ce comisia de evaluare a constestat procedura de desfășurare a concursului de proiecte de management. Vina pentru desfășurarea necorespunzătoare este chiar a acestei comisii, potrivit primarului Gheorghe Sucaciu.

El spune că în ultimul stadiu al procedurii de evaluare a managerului Diana Gribincea Popa, consilierul PSD Florin Alexandru, membru în comisia respectivă, a cerut amânarea cu câteva zile pe motiv că nu a avut timp să citească proiectul. După termenul cerut, același consilier a redactat un referat în care menționa că nu s-a respectat procedura. Florin Alexandru se referă exact la pasul pe care comisia de concurs nu l-a îndeplinit și recunoaște că s-a ajuns în faza a doua fără să se efectueze prima.

El susține că ar fi trebuit să semneze o hârtie în octombrie datată din septembrie și nu a dorit asta. Președintele Comisiei de Cultură din Consiliul Local Florin Alexandru mai spune că ar fi trebuit anunțată comisia de către secretariat dar nu s-a întâmplat asta.

Secretarii comisiei îl contrazic și spun că legea nu prevede acest lucru. Ei sunt responsabili doar cu întocmirea proceselor verbale și constatarea îndeplinirii procedurilor. Președintele comisiei de concurs trebuia să-i convoace, prin secretariat, pe ceilalți membri, adaugă secretarii.

Mai mult, edilul Sucaciu declară că de fapt comisia s-a întrunit și a fost chiar plătită pentru activitate deși membrii ei nu au luat nicio decizie în privința viitorului Casei Municipale de Cultură.

La începutul săptămânii s-au constituit alte comisii de consiliu unde a fost înaintat un proiect de hotărâre pentru continuarea procedurilor care stabilesc dacă actualul manager rămâne sau nu în funcție.

Proaspat Alb
Stand-up
Dentistry Tour
Monumente funerare
Zambete la cafea - Maria Visu

Consiliul Local a votat în ședința ordinară de marți, prin vot secret, împotriva reluării. În aceeași ședință, consilierul PNL Constantin Gabor a declarat că i se pare că are loc o răfuială și consideră că așa ceva nu este normal.

Așadar, s-a ajuns la un blocaj și va trebui numit un manager interimar, deși actualul, Diana Gribincea Popa, s-a prezentat la concurs în 18 octombrie, dată stabilită din luna august.

Numai că ea, deși este însărcinată în luna a opta, a fost nevoită să aștepte degeaba pe holuri pentru că nu a fost primită de comisie.

Diana Gribincea Popa, susținută de sute de făgărășeni


Apreciază
Distribuie