ISU Brașov ia măsuri preventive după avertizările meteorologilor

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov a dispus luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea optima a unor potențiale situaţii de urgenţă.

Decizia vine după ce Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, ieri, avertizări de Cod Galben și Cod Portocaliu, ce prognozează ploi abundente, intensificări ale vântului și ninsori în mai multe zone din țară, inclusiv în județul Brașov.

Pentru eficientizarea misiunilor de răspuns, s-au dispus măsuri de activare a grupei operative și asigurarea rezervei de personal care să completeze, la nevoie, echipajele de intervenție. ISU Brașov cooperează permanent cu celelalte autorități locale pentru a asigura protecția comunităților în cazul apariției efectelor de vreme rea.

Pentru siguranţa cetăţenilor, inspectoratul recomandă evitarea pornirii la drum pe timp de viscol şi ninsoare puternică, iar dacă deplasarea este absolut necesară, să se informeze în prealabil dacă pe traseul stabilit nu sunt drumuri blocate.

Înainte de plecare, să se asigure că sistemul de încălzire funcţionează eficient, rezervorul de combustibil este plin, iar autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip).

Stand-up
Dentistry Tour
Monumente funerare
Stihl
Zambete la cafea - Maria Visu
Florian Shaorma
Amanet King Onix

ISU reamintește că este important să se urmărească la posturile radio și TV buletinele meteorologice şi recomandările autorităţilor centrale şi locale.

Evoluția situației din teren este permanent monitorizată prin Centrul Operațional Național al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Un cod galben de ninsori însemnate cantitativ și intensificari ale vântului, la munte, este valabil pâna marți, 28 noiembrie, la ora 18, în Carpații Meridionali și Orientali, sudul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei. Aici va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55-70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marți și în prima parte a zilei de marți, precipitații predominant sub formă de ninsoare se vor semnala și în sudul și estul Transilvaniei, și vestul Moldovei, unde local se va depune un strat de zăpadă.

Un cod portocaliu de ninsori abundente și intensificări ale vântului va fi valabil tot până marți, la ora 16, în zona de munte a județelor Brașov, Covasna, Vrancea, Buzau, Prahova, Dâmbovița și Argeș. În intervalul menționat, în zona de munte a acestor județe va ninge abundent, se va depune un strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…70 km/h, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității, anunță ANM.


Apreciază
Distribuie