Francezul din Cobor și colegii lui primesc o nouă autospecială

sursa foto: Facebook / Francezul din Cobor

Francezul din Cobor, cum este cunoscut Erwan Joliff în Țara Făgărașului, și colegii lui voluntari din pichetul de pompieri vor primi o nouă autospecială, din Germania, peste câteva zile.

Autovehiculul este o donație pe care au obținut-o cu cu sprijinul asociației Europas Kinder Pirna, din satul Dacia, care activează de mai mulți ani în zona Rupea. Autospeciala, folosită până acum de nemți, este de primă intervenție și care o capacitate de 500 de litri de apă.

„Cu ajutorul acesteia vom putea interveni, nu doar pe raza comunei Ticuș, ci și pe satele din zonă cum ar fi Felmer, Ticușu Nou, Crihalma, Comăna și chiar Jibert. Însă doar pe termen mediu pentru că trebuie să o înmatriculăm în România și să încheiem contracte de colaborare cu primăriile din Soarș, Comăna și Jibert. Răspunsul pentru intervenții în situații de urgență va fi mult mai scurt, cu siguranță va fi un beneficiu pentru toți oamenii din zonă. Cu această nouă autospecială și cu cea pe care o aveam până acum, vom putea asigura un serviciu mult mai rapid și mai eficient”, declară cu încredere Erwan Joliff.

Cealaltă autospecială despre care vorbește este una veche, primită în 2013 tot printr-o donație, din Franța, pe care au recondiționat-o voluntarii din Cobor. Cu ea au salvat mai mulți oameni fără a primi ceva în schimb.

Florian Shaorma
Monumente funerare
Go Pro Infrastructure
Reno Depo

Nici nu aveau cum să primească pentru că banii din bugetul alocat pentru aşa ceva de Primăria comunei Ticuș mergeau pe asigurările de sănătate ale unor persoane care nu au participat niciodată la o intervenţie de salvare, după cum au dezvăluit reporterii știrilor PRO TV.

Francezul din Cobor, Erwan Joliff a fost premiat de Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului, pe 25 noiembrie, în cadrul Galei Comunității cu trofeul „Din pasiune pentru”.


Apreciază
Distribuie