Săptămâna Mare – semnificaţii şi tradiţii

După trecerea Duminicii de Florii, atunci când se termină cele 40 de zile de post, credincioşii ortodocşi şi greco-catolici, intră în ultima săptămână a păresimilor, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, pentru că este săptămâna în care ne gândim la lucruri mari şi minunate, de importanţă pentru fiecare dintre noi.

Fiecare zi din această săptămână are o semnificaţie specială şi un înţeles duhovnicesc, iar slujbele Bisericii fac trimitere la momentele importante din istoria şi faptele Domnului Hristos.

Astfel, în Lunea Mare se aminteşte de fericitul Iosif şi de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului. Iosif, fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, – poate fi asemănat lui Hristos, pentru că şi Iisus a fost invidiat de iudei, vândut de ucenicul Său cu treizeci de arginţi şi a fost închis în mormânt. După ce este cinstit cu rang înalt de regele egiptenilor, Iosif va proceda ca Iisus, şi nu se va răzbuna pe neamul lui, ci îi cinsteşte pe fraţii care l-au aruncat în fântână şi le poartă de grijă.

Tot în această zi, pomenim şi o minune pe care a făcut-o Hristos: negăsind smochine într-un smochin, l-a blestemat să se usuce. Prin aceasta ni se atrage atenţia că suntem toţi chemaţi spre rodire.

Marţi se vorbeşte despre cele zece fecioare, cinci înţelepte şi alte cinci neînţelepte. Această pildă ne arată că trebuie să fim cu luare aminte la noi înşine, la datoriile noastre, să aşteptăm pe mirele ceresc cu inimă iubitoare şi cu fapte bune.

Miercuri se pomeneşte femeia cea păcătoasă, care a uns cu mir pe Hristos. Preţul mirului era mai mare decât plata a 300 de zile de lucru. Textele liturgice fac o legătură între Iuda, care l-a vândut pe Hristos pentru bani, şi această femeie, care a dat bani pe mir scump şi i s-au dezlegat păcatele.

În Joia Mare pomenim spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, rugăciunea cea mai presus de fire din Ghetsimani şi vânzarea Domnului.  Este o poruncă a Mântuitorului ca să fim unii faţă de alţii cinstitori, de a ne smeri unii în faţa altora, de a participa la Cina din duminici şi sărbători, de a ne ruga cu adevărat şi, deci, de a împlini poruncile divine.

În Vinerea Mare se prăznuiesc sfintele Patimi ale Domnului, dar şi mărturisirea mântuitoare făcută pe cruce de tâlharul recunoscător. Ne aducem aminte de suferinţele Domnului, de scuipările, de bătăile, de chinuirile de tot felul, de batjocurile, de răstignirea şi de moartea pe cruce a lui Hristos; toate s-au făcut pentru noi şi pentru a noastră mântuire.

În Sâmbăta Mare pomenim aşezarea în mormânt a lui Iisus Hristos. Îl vom avea în vedere pe Mântuitorul, Cel ce a fost cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, şi împreună cu tâlharul cel mântuit în Rai. E o zi a nedumeririi şi totodată a convingerii că moartea face parte din viaţă, că Viaţa a primit moartea. Este şi un semn că moartea este doar o trecere spre viaţa veşnică şi nu un sfârşit total.