18 cauze pentru care putem pedala la Bikeathon Țara Făgărașului
Bicicliștii se pot înscrie la cea de-a cincea ediție a competiției caritabile „Bikeathon Țara Făgărașului”.
Ei vor putea pedala pentru 18 proiecte înscrise deja pe platforma de strângere de fonduri implementată de Fundaţia Comunitară.
Copiii de peste 4 ani și adulții care se vor înscrie în acest concurs, vor avea de ales între 7 tipuri de curse. Toate vor porni în aceeași zi din fața Cetății.
Cea de-a 3-a etapă, de înscriere a susținătorilor, începe joi, 8 martie, iar Bikeathon 2018 va lua startul pe 9 iunie.
Sumle de bani vor fi redirecționate către cauza pentru care se pedalează. De asemenea, companiile pot alege să mobilizeze un număr cât mai mare de angajați să participe, donând o sumă de bani pentru fiecare dintre aceștia. Fiecare echipă de proiect și biciclist fundraiser îşi va dezvolta campanii de atragere de fonduri pentru proiectul propus, iar acestea vor fi validate de către echipa de organizare.
Iată cele 18 proiecte validate pentru înscrierea în competiție, ce pot fi alese drept cauze de către bicicliști și susținători:
- Autism Solutions – Împreună schimbăm deznodământul poveștii pentru 170 de copii cu autism – înscris de Asociația de Terapie Comportamentală Aplicată ATCA. Fondurile au scopul de a asigura continuarea terapiei în acest an, pentru ca acești copii să se poată juca, comunica, să ducă o viață normală. Buget necesar – 45.000 lei.
- „Ghiozdănelul călător”, înscris de „Cutiuța Călătoare”, prin care se dorește sprijinirea elevilor aflați în situații de risc de abandon școlar, copii care provin din mediul rural, din familii numeroase sau monoparentale, precum și reducerea cauzelor principale care duc la apariția problemelor la nivelul coloanei vertebrale legate de purtarea unui ghiozdan necorespunzător. Buget necesar – 6000 lei.
- O nouă autospecială de intervenție pentru pompierii voluntari din Cobor– înscris de Asociația de pompieri SISUR, prin care se dorește achiziționarea unei noi autospeciale mai performantă, mai rapidă, care transportă mai multa apă, astfel putând fi acoperită toată zona cuprinsă între Făgăraș și Rupea. Buget necesar – 4.000 lei, sumă ce reprezintă 10% din costul total al autospecialei.
- Aproape de copii – mobilier nou la Pediatrie – înscris de Alex Luca și participanții la Balul Bobocilor 2017 al Colegiului Național Radu Negru, prin care se dorește asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru copiii care ajung să fie internați la secția de Pediatrie a Spitalului Municipal Dr. Aurel Tulbure Făgăraș. Buget necesar – 12.000 lei.
- Împreună salvăm animalele! Primul Spital pentru Animale din Țara Făgărașului- înscris de Asociația ”Comperio Medela”. Una dintre problemele majore cu care se confruntă Făgărașul este cea a câinilor fără stăpân, iar cu aceste fonduri se va construi un spital-centru canin, care include îngrijiri medicale, salvarea, adăpostirea și îngrijirea animalelor, promovarea adopțiilor și activități de dresaj și agrement. Buget necesar- 40.000 lei.
- Tabăra LOVE FOR LIFE, înscris de Asociația ”LOVE FOR LIFE”, care își propune să cultive în copiii participanți bucuria și interesul pentru învățare, cunoaștere, explorare, experimentare, inovație și să ofere dascălilor prezenți experiențe care să îi învețe noi metode de predare – învățare. Buget necesar – 30.000 lei.
- Științescu Țara Făgărașului – Mișcare pentru viitorii inventatori – înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Deși domeniile STEM se bucură de o apreciere aparte în rândul generațiilor adulte, tinerii nu au oportunitățile necesare pentru a lua contact practic și motivant cu acestea. FCTF își dorește o revalorizare a acestor domenii în comunitățile din Țara Făgărașului în rândul tinerilor, cu focus pe tehnologii curate, care respectă sănătatea locuitorilor din zonă și care nu afectează negativ mediul înconjurător. Buget necesar – 4.000 lei.
- „Pedalează pentru pădure!” – înscris de Fundația Conservation Carpathia. Tu pedalezi, iar noi reîmpădurim pentru tine! Dăruiește-i pădurii puieți și susține proiectul sau un biciclist care pedalează pentru AER. Donația ta înseamnă o nouă pădure și circa 150 de locuri de muncă pentru oamenii din sate, angajați sezonieri la pepiniere și reîmpăduriri. Buget necesar – 5.000 lei.
- Voinici pe munte – înscris de Asociația ”Aproape de natură”, prin care se dorește escaladarea Vârfului Moldoveanu cu un grup de copii cu vârste între 7-10 ani de la Școala generală nr. 7, prin activitățile propuse încercându-se evitarea deprinderilor nocive, viciile și păstrarea unui organism sănătos antrenat și capabil să interacționeze pozitiv cu mediul înconjurător. Buget necesar – 3.000 lei.
- „Vreau să fiu din nou campion!”– înscris de Trupa de dans „Hansel și Gretel”, pentru adunarea de fonduri necesare acoperirii unei părți din costurile participării la competiții. Copiii își doresc să fie din nou campioni și să ridice Făgărașul de multe ori pe podium. Buget necesar- 2.000 lei.
- Tinerii Mileniului III, înscris de Colegiul Național Radu Negru. Acest proiect își propune să determine implicarea tinerilor, cooperarea lor pentru o cauză comună, dezvoltarea spiritului civic în vederea modernizării laboratorului de științe (chimie-fizică), laborator ce va deveni un loc ce aparține tuturor și fiecăruia. Buget necesar – 37.000 lei.
- Minte sănătoasă în corp sănătos, înscris de elevii Colegiului Aurel Vijoli Făgăraș, prin care se dorește stimularea interesului pentru mișcare, dezvoltarea unei minți și a unui corp sănătoase, cu ajutorul muzicii și alimentației. Buget necesar – 2.700 lei.
- „Prețuiește clipa – prezentul este singurul în care poți interveni!” – înscris de Grupul de Inițiativă al Compartimentului de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Dr. Aurel Tulbure Făgăraș. Proiectul își propune asigurarea unui climat cât mai plăcut pentru persoanele care ajung în sala de așteptare a Compartimentului de Primiri Urgențe prin achiziționarea unui televizor și a unui aparat de aer condiționat. Buget necesar – 4.500 lei.
- Drumeț prin Țara Oltului, înscris de Drumeț prin Țara Oltului – călătorie prin fotografie. Scopul acestui proiect este o mai bună cunoaștere și promovare a zonei Țării Făgărașului, atât de către localnici, cât și de către cei care o vizitează, din țară și din străinătate, prin intermediul fotografiei.
Buget necesar – 3.000 lei. - „Uniți ca echipă, conduși de pasiune suntem CAMPIONI! Pedalează pentru noi!” – înscris de Asociația Club Sportiv Oltul Făgăraș, proiect care își propune atragerea de fonduri pentru participarea cu grupele de copii la competițiile naționale de fotbal, precum și achiziționarea de echipament sportiv. Buget necesar – 10.000 lei.
- Munții, educația la înălțime- înscris de Liceul Teoretic Ion Codru Drăgușanu Victoria. Scopul proiectului este realizarea unui centru inovativ de informare turistică, astfel încât elevii să conștientizeze patrimoniul național din jurul lor, să descopere, să învețe să respecte natura și să dobândească cunștințe despre turismul în arii protejate. Buget necesar – 7.500 lei.
- YouthBank – De la TINEri pentru comunitate! – înscris de Fundația Comunitară Țara Făgărașului. Proiectul are rolul de a susține financiar echipa YotuhBank Făgăraș care cuprinde 25 de liceeni voluntari. Scopul este acela de a determina cât mai mulți tineri să facă un pas în față, de a-i face să conștientizeze că și ei au ceva de spus, că acțiunile lor contează și mai ales, că implicarea lor face diferența. Buget necesar – 4.000 lei.
- „Sunt licean, dezbat pentru a mă înțelege!”, înscris de Liceul Teoretic ”Ion Codru Drăgușanu” Victoria. Scopul proiectului este de a susține realizarea la nivel liceal a unui club de dezbatere și oratorie, unde elevii să obțină competențe de analiză și argumentare. Buget necesar- 2.000 lei.