Iepurașul a venit cu dosare penale în Țara Făgărașului

Iepurașul a venit cu dosare penale pentru cinci făgărășeni. Agenții de la Rutieră din Țara Făgărașului au muncit de sărbători și nu degeaba.

Doi tineri, ambii de 19 ani, au fost surprinși luni seara conducând fără permis și sub influența alcoolului. De parcă nu ar fi fost de ajuns, unul dintre vehicule nici măcar nu era înmatriculat. Unul dintre bărbați a fost depistat pe strada 13 Decembrie, iar celălalt pe o stradă din Ileni.

Tot băut la volan a fost prins, ieri, un bărbat de 39 de ani. Polițiștii făgărășeni l-au oprit pe strada Câmpului, l-au rugat să sufle în etilotest și a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Dentistry Tour
Proaspat Alb
Florian Shaorma
Victoria Federal IFN
Go Pro Infrastructure
Stihl
Amanet King Onix
Zambete la cafea - Maria Visu
Reno Depo

Pe de altă parte, polițiștii din Voila au descoperit o tânără de 18 ani care nu a mai avut răbdare să își ia permisul de conducere. S-a urcat la volan, ieri, și a fost depistată pe un drum județean. Autoturismul era al unui prieten inconștient. Bărbatul i-a împrumutat mașina, deși știa că tânăra nu are permis.

Oamenii legii au întocmit dosare penale pe numele tuturor.


Apreciază
Distribuie