Restaurarea Cetăţii Făgăraş, suspendată
Licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de restaurare a Cetăţii Făgăraş a fost suspendată.
Una dintre firmele ofertante a solicitat primăriei raportul de descărcare arheologică. Pentru a-l realiza, municipalitatea are nevoie de cel puțin 30 de zile, a declarat primarul Gheorghe Sucaciu pentru Bună Ziua Brașov.
Avizul a fost obținut deja de la Ministerul Culturii, iar săpăturile vor începe în curând. Timp în care licitația va rămâne suspendată pentru a nu exista probleme cu procedura de atribuire, potrivit edilului.
Investiţia pentru restaurarea Cetății este estimată la peste 20 de milioane de lei, iar proiectul va fi implementat cu fonduri europene nerambursabile. Acestea sunt obţinute prin Programul Operaţional Regional 2014 – 2020.