O făgărășeancă s-a întors acasă, după 21 de ani, pentru a ajuta copiii | Bikeathon 2018

sursa foto: Facebook

O făgărășeancă s-a întors acasă după 21 de ani petrecuți în străinătate pentru a se dedica viitorului copiilor.

Raluca Ciulei a renunțat la tenisul de performanță, iar acum ajută copiii din zonele defavorizate printr-un proiect de educație non-formală. A plecat în Germania când era adolescentă, unde a practicat tenisul timp de doi ani. A pornit apoi spre Statele Unite ale Americii pentru continuarea studiilor. Într-un final a ajuns în Elveția, unde a locuit 9 ani și a studiat matematica.

În vara anului trecut s-a întors acasă pentru a se ocupa de Fundația Love for life, pe care a înființat-o în 2016.

Asociația condusă de Raluca Ciulei urmărește să îi provoace pe copii să se descopere, să se autoevalueze, să devină conștienți de valorile și comorile care zac în interiorul lor. Membrii Love for life organizează tabere în care cei mici, dar și dascălii, participă la ateliere creative educaționale pentru a se dezvolta personal.

Florian Shaorma
Monumente funerare
Dentistry Tour
Primaria Sercaia - Craciun 2024

Asociația are acum nevoie de sprijin pentru ca 75 de copii și 6 dascăli din 3 sate din Țara Făgărașului să poată participa în aceste tabere.

Raluca Ciulei, președintele asociației Love for life

Făgărășeanca este convinsă că fiecare copil contează. Dacă și noi credem asta, putem pune umărul la viitorul societății. Putem să ne înscriem ca bicicliști la cauza „Tabăra Love for life” sau putem dona mici sume.

Materialul face parte din campania Bikeathon 2018, realizată de Star FM, Super FM și Bună Ziua Făgăraș, cu sprijinul Fundației Comunitare Țara Făgărașului.


Apreciază
Distribuie