Biciclist inconștient, acroșat pe trecerea de pietoni
Un biciclist a fost acroșat de o mașină pe trecerea de pietoni, în această dimineață.
Incidentul a avut loc în fața Casei de Cultură Făgăraș. Un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului, dar bărbatul a refuzat să fie transportat la spital.
Biciclistul va fi sancționat contravențional pentru că a trecut strada neregulamentar. „Deplasarea pe trecerea de pietoni se face pedestru, după asigurarea prealabilă”, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov, Gabriela Dinu.
Codul rutier interzice traversarea drumurilor publice, pe trecerile destinate pietonilor, în timp ce ne deplasăm pe bicicletă. Din păcate, nu este un caz singular. Majoritatea bicicliștilor procedează la fel, punându-și viețile în pericol inconștient.