Karatiştii îl ajută pe copilul care nu transpiră

Adrian Dumitru (3 ani) cu tatal sau

Adrian Dumitru (3 ani) cu tatal sau

Cazul copilului din Făgăraş care suferă de o boală extrem de rară, din cauza căreia nu-i creşte părul, nu-i cresc dinţii şi nu transpiră, i-a impresionat pe karatiştii făgărăşeni. Clubul Sportiv Municipal Karate Do Făgăraş organizează sâmbătă, 18 mai, un campionat naţional de karate, ocazie cu care vrea să-l ajute pe micuţul Adrian Endi Dumitru.

La doar trei ani băieţelul îşi trăieşte viaţa ca un calvar. El nu îşi dă seama că nu are o viaţă normală, pentru că nu a fost niciodată altfel, îşi trăieşte calvarul de zi cu zi considerând, la vârsta lui, că aşa trebuie să fie. Încă nu ştie că dintre toţi copiii numai el nu poate ieşi din casă când afară sunt peste 25 de grade, pentru că organismul lui nu transpiră. Sau dacă chiar iese, mama sau tata trebuie să-l ude cu apă în permanenţă pe stradă. Încă nu ştie că numai lui nu-i cresc niciodată dinţii, genele şi părul. Încă nu ştie că are un retard osos de 6 luni faţă de micuţii de vârsta lui.

Impresionaţi de drama copilului bolnav şi de cea a familiei, organizatorii Campionatului Naţional de Shotokan Karate Do Internaţional (SKI) vor să facă un apel la toţi sportivii şi spectatorii care vor fi în sală în ziua competiţiei să ajute financiar familia Dumitru.
Campionatele naţionale SKI vor avea loc sâmbătă, 18 mai, de la ora 9.30 în sala de sport de la Colegiul „Radu Negru.” De dimineaţă va începe competiţia propriu zisă, iar la miezul zilei va fi organizată festivitatea de deschidere, care se obişnuieşte a fi făcută mai târziu.

Ajutor pentru Adrian Dumitru

Organizatorii campionatului sunt CSM Karate Do, Federaţia Română de Shotokan Karate Do şi Primăria Făgăraş. Campionatul are loc în fiecare an.
„Anul acesta aşteptăm în jur de 160 de sportivi din toată ţara, începând de la 8 ani şi până la seniori. Toţi cei care vor intra în sală, fie că sunt sportivi, fie că sunt părinţi, spectatori, arbitri sau antrenori pot dona orice sumă de care dispun pentru familia Dumitru. Inclusiv, noi cei de la CSM Karate Do vom face o donaţie, iar la sfârşitul zilei întocmim un proces verbal şi îi vom preda familiei respective pentru a-l putea ajuta pe băieţel”, explică Gheorghe Grecu – vicepreşedintele CSM Karate Do.

„Noi facem competiţia aceasta în fiecare an, dar acum ne-am gândit că ne putem folosi de eveniment pentru a strânge bani pentru băieţel. Oricât se adună, cred că gestul va fi apreciat de părinţi”, spune şi antrenorul Ioan Râmbeţ.

Dentistry Tour
Florian Shaorma
Zambete la cafea - Maria Visu
Victoria Federal IFN
Reno Depo

La competiţia de la Făgăraş vor ajunge karatişti de la Brăila, Sibiu, Ploieşti, Bucureşti şi multe alte judeţe din ţară. Circa 50 dintre participanţi sunt numai din oraşul nostru. Cei mai buni dintre concurenţi vor primi drept răsplată diplome, medalii şi cupe. Intrarea este liberă pentru toţi făgărăşenii care vor să asiste la concurs.

Nu este primul ajutor pe care îl primesc părinţii lui Adrian în urma materialului publicat la sfârşitul lunii aprilie în ziarul „Bună Ziua Făgăraş.” Au mai fost câţiva făgărăşeni cu suflet mare care au încercat să întindă o mână de ajutor după posibilităţile pe care le-au avut. „Ne-au căutat câteva persoane acasă şi ne-au oferit ajutor. Primii bani astfel obţinuţi i-am folosit pentru un control medical la Cluj”, spune tatăl copilului.

În România mai există un singur copil cu acest crunt diagnostic, care astăzi este elev în Bucureşti. Adrian Dumitru este al doilea caz din ţară diagnosticat cu boala extrem de rară. Făgărăşenii care sunt dispuşi să-i ofere familiei orice fel de ajutor pot apela nr. de telefon 0765898168.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie