Cod galben de furtuni. 3.300 de pompieri, gata să intervină
Peste 3.300 de pompieri sunt pregătiţi să intervină, la nivelul întregii țări, după ce meteorologii au emis o alertă Cod galben. Avertizarea, care vizează și județul Brașov, intră în vigoare miercuri, 13 iunie, la ora 14:00 și este valabilă până vineri, 15 iunie, ora 08:00.
Specialiștii anunță instabilitate atmosferică accentuată, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină în Transilvania, Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, jumătatea de vest a Munteniei şi zonele de munte. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.
IGSU a dispus unităţilor subordonate luarea măsurilor necesare pentru prevenirea şi gestionarea operativă a unor eventuale situaţii de urgenţă, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES. Salvatorii au la dispoziție 2.200 de mijloace tehnice cu care vin în sprijinul populaţiei şi autorităţilor locale din zonele vizate de fenomenele meteorologice periculoase.
În judeţul Brașov s-a dispus asigurarea rezervei de personal, pentru a putea fi suplimentate efectivele de intervenţie, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă. Totodată, la nivelul zonelor vizate sunt monitorizate permanent cursurile de apă, pentru a stabili dacă s-ar putea produce inundaţii.
Pentru asigurarea acţiunilor în sprijinul administraţiei publice locale şi comunităţilor, pompierii din cadrul subunităţilor operative au verificat şi pregătit mijloacele tehnice de intervenţie la inundaţii – motopompe de mare capacitate, bărci şi autospeciale cu echipamente pentru evacuarea apei, potrivit sursei citate.
„Dacă situaţia din teren o va impune, la nivelul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă se vor activa grupele operative şi centrele judeţene de coordonare şi conducere a intervenţiei, care au în componenţă reprezentanţi ai tuturor structurilor cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă”, conform comunicatului.
Evoluţia situaţiei din teren va fi permanent monitorizată prin Centrul Operaţional Naţional al IGSU.
Pentru evitarea producerii unor situaţii de urgenţă care pot afecta viaţa şi bunurile, se recomandă cetăţenilor ca pe timpul intensificării vântului şi căderilor de grindină, să se adăpostească în locuinţe sau alte spaţii care le asigură protecţia şi să deconecteze aparatura casnică.
De asemenea, pentru limitarea posibilelor pagube generate de vântul puternic, autoturismele trebuie parcate în zone ferite, la distanţă faţă de copaci sau stâlpi de electricitate.