„Veorica” Dăncilă nu a mai ajuns la Comăna

foto: Liviu Ardelean

Viorica Dăncilă nu a mai ajuns în Țara Făgărașului, astăzi, deși s-a deplasat cu elicopterul în localitățile din țară afectate de inundații.

Patru ore a fost așteptat primul ministru să ajungă în Comăna de Jos, de către prefectul Marian Rasaliu și șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, Lucian Marciu. Aceștia s-au deplasat special pentru vizita Vioricăi Dăncilă, anunțată printr-un comunicat de presă emis de Guvern în jurul orei prânzului.

Premierul era în întârziere la o videoconferință stabilită să înceapă la ora 17:30, la Prefectura Brașov, după vizitele din Buzău, Bacău și Covasna, de unde au fost făcute 22 de transmisiuni live, în numai 4 ore, pe pagina de Facebook a Guvernului României. Aceasta a fost urmată de o conferință de presă, transmisă de asemenea pe Facebook, la ora 19:40.

La aceasta participă și ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, ministrul Transporturilor, Lucian Șova, și ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Stand-up
Zambete la cafea - Maria Visu
Go Pro Infrastructure
Florian Shaorma
Proaspat Alb

Podul care face legătura între Crihalma și Comăna de Jos, a fost prăbușit duminică de viitură. Apele Oltului și tonele de gunoaie l-au dărâmat complet, după ce a fost grav afectat în urma inundațiilor din luna martie. CJ a demarat un proiect pentru construirea unuia nou, din beton, care se află în stadiul unui studiu de fezabilitate.

Investiţia este estimată la peste 22  de milioane de lei, finanțare solicitată Guvernului, care a nu a dat nici un răspuns. Premierul Viorica Dăncilă promite acum că Executivul va oferi sprijin financiar oamenilor și autorităților din localitățile afectate de inundații.


Apreciază
Distribuie

Un comenariu la “1”

Comentariile sunt închise.