PSD_Pasti_top banner
Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
Home Social Program prelungit la Pașapoarte

Program prelungit la Pașapoarte

foto: bzb.ro

Conducerea Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Brașov prelungește programul de funcționare cu două ore pe zi.

Ghişeele vor fi deschise între orele 8.30 și 18.30, în luna august.

Şeful Serviciului, Cristina Stuparu, a declarat într-o conferință de presă că în ultima perioadă s-au luat măsuri astfel încât oamenii să nu fie puşi în situaţia de a sta la coadă de la 4 sau 5 dimineaţa. De altfel, consideră că aceste cozi sunt „nefondate”, fiind vorba doar de obișnuința cetățenilor, potrivit Bună Ziua Brașov.

Problema personalului ar urma să fie rezolvată în curând. Au mai fost angajate 3 persoane, însă vor mai trece câteva luni până când vor fi eficiente. În plus, tot la Pașapoarte a fost detaşată o persoană de la Prefectură.

Stefion Trans
Monumente funerare
UPRUC-CTR
PSD_Pasti
Sumi Agro - Zentanil
Stihl
Valencia
Primaria Sambata - LMA Pasti
Benzinariile Recea & Soars
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix
Făgărășenii, nevoiți să se deplaseze la Brașov

Făgărășenii sunt nevoiți să se deplaseze la Brașov pentru eliberarea sau reînnoirea pașaportului, după ce punctul de lucru din municipiu a fost suspendat. Decizia a fost luată din cauza lipsei de personal, iar în luna august serviciul este suprasolicitat de românii care se întorc din străinătate.

„La Făgăraş, joia, se preluau în jur de 30 de cereri, iar vinerea aceste documente trebuiau prelucrate. Practic, pentru noi este mai eficient ca activitatea acestui punct de lucru să fie suspendată în luna august”, a declarat Stuparu.

Opinia este împărtășită de prefectul judeţului, Marian Rasaliu, care a precizat că cetăţenii din Ţara Făgăraşului preferau oricum să meargă la Braşov pentru a-şi face paşapoartele, potrivit aceleiași surse.


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Benzinariile Recea & Soars
Stefion Trans
Reno Depo
UPRUC-CTR
Sumi Agro - Zentanil
Valencia
Monumente funerare
Victoria Federal IFN
PSD_Pasti
Stihl
Primaria Sambata - LMA Pasti
Amanet King Onix
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.