Jandarmeria, avertismente înainte de protestul diasporei: Nu vom accepta niciun fel de provocări
Jandarmeria a organizat o conferință de presă cu o zi înainte de mitingul din București, la care sunt așteptați românii care muncesc în străinătate.
La manifestări vor participa și făgărășeni. Aproximativ 200 de persoane și-au anunțat intenția de a merge în Piața Victoriei din Capitală. Oamenii s-au organizat pe rețelele de socializare și urmează să plece cu mașinile personale, încolonați, din parcarea Gării CFR Făgăraș, în jurul orei 11.00, mâine, 10 august.
Reprezentanții Jandarmeriei au avertizat că nu vor fi tolerate niciun fel de provocări sau comportamente antisociale. „Am văzut amenințări cu moartea, cu vărsare de sânge la adresa jandarmilor. Am văzut îndemnuri la ocuparea instituțiilor publice. Nu ne jucăm și vom lua măsuri. Cei care vor lansa mesaje de instigare vor răspunde. Recomandăm tuturor să se delimiteze cu fermitate de acest tip de afirmaţii care nu fac decât să crească riscul radicalizării la adresa forţelor de ordine, cu scopul de a obţine o reacţie”, a declarat șeful serviciului de comunicare al instituției, Marius Militaru (foto).
El a mai adăugat că „Jandarmeria este o instituție echidistantă politic. Nu suntem trupe pretoriene, serviciul discreționar al nimănui. Suntem în serviciul cetățeanului”.
Au fost transmise și recomandări participanților la protest: să nu afecteze dreptul celorlalți cetățeni de a circula, să evite conflictele de orice natură, să anunțe jandarmii dacă văd comportamente antisociale, să nu vină cu bagaje voluminoase, iar cei care își aduc copiii la miting să fie extrem de atenți.
Protestul împotriva Guvernului ar putea fi cel mai mare de până acum. A fost anunțat cu două luni în urmă și se estimează că vor participa 1 milion de persoane, în special români plecați în străinătate, care s-au întors zilele acestea în țară.