Familie din Făgăraș, rănită în accidentul de la Perșani
O familie din Făgăraș s-ar afla printre victimele accidentului grav de la Băile Perșani, de duminică, potrivit polițiștilor.
Conducătorul auto de 30 ani, părinții acestuia și iubita lui, aflați într-o mașină înmatriculată în Marea Britanie, au suferit multiple traumatisme în urma impactului violent.
Toți patru au ajuns la spital, după ce șoferul unui autoturism cu numere de București a intrat pe contrasens, potrivit IPJ.
În total, șapte persoane au fost rănite, iar două sunt în stare critică. Una dintre victime a fost transportată la Târgu Mureș cu un elicopter SMURD.