Se întrec în grădinărit

Cinci asociaţii de proprietari de pe raza Făgăraşului s-au încumetat să participe la concursul pentru desemnarea celei mai frumoase şi îngrijite grădini din municipiu.

La finalul lunii aprilie s-au încheiat înscrierile pentru concurs şi se pare că puţini sunt cei care s-au înhămat la sarcina de a face din grădina din faţa blocului în care locuiesc una de invidiat.

Organizatorii au pus la dispoziţie trei premii şi trei menţiuni, dar nu le vor da pe toate, pentru că numai 5 grădini sunt înscrise în cursă. Sunt două grădini din cartierul Tudor Vladimirescu, alte două din 13 Decembrie şi una pe Bulevardul Unirii. Vor fi monitorizate până la 30 septembrie, când se va alege cea mai frumoasă grădină, explică Mariana Vaida, consilier în cadrul Serviciului Horticol din Primăria Făgăraş.

Reno Depo
Proaspat Alb
Victoria Federal IFN
Mara Mares_parlamentare 2024
Dentistry Tour

Câştigătorul premiului I nu se va alege numai cu lauda unei grădini bine întreţinute, ci va primi drept răsplată o maşină de tuns iarba şi nişte flori. Locul II va fi răsplătit cu patru magnolii şi patru lădiţe cu flori, iar locul III va primi 2 thuya şi 10 kg seminţe de iarbă.

(Cristina Cornilă)


Apreciază
Distribuie