Herghelia Sâmbăta de Jos scoate cai la vânzare

directorul Cosmin Drăgan

directorul Cosmin Drăgan

40 de lipiţani de la Herghelia Sâmbăta de Jos îşi aşteaptă noii proprietari. Cabalinele sunt scoase la vânzare de unitate cu preţuri începând de la 5.000 lei plus TVA.

Directorul Hergheliei, Cosmin Drăgan spune:
„Avem de vânzare un efectiv de aproximativ 40 de capete pe diferite categorii de vârstă, începând cu 2 ani până la 6 ani, atât masculi, cât şi femele. Licitaţiile publice sunt cu strigare, iar preţurile de pornire variază între 5.000 şi 10.000 lei plus TVA.”

Cei interesaţi să-şi cumpere un lipiţan adevărat pot merge la unitate să-i vadă, iar apoi îi vor plăti la Direcţia Silvică Braşov, în subordinea căreia funcţionează unitatea de la Sâmbăta de Jos.

În fiecare an Herghelia îşi vinde surplusul de cai. O comisie naţională numită de Ministrul Agriculturii vine în vizită la unitate de două ori pe an şi decide care cai rămân în patrimoniul genetic naţional şi care cai sunt scoşi la vânzare.

Mara Mares_parlamentare 2024
Go Pro Infrastructure
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Zambete la cafea - Maria Visu
Amanet King Onix
Florian Shaorma

Cel mai scump armăsar vândut vreodată de unitate a costat 57.000 de lei, provenea din linia Conversano şi a fost cumpărat în 2007 de un cetăţean român.

(Cristina Cornilă)

 


Apreciază
Distribuie