Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
PSD_Pasti_top banner
Home Sport Cupa la handbal

Cupa la handbal

Cupa la handbal masculin a devenit o tradiție a Colegiului „Doamna Stanca”, instituţia de învăţământ care organizează această activitate în fiecare an.
În anul 2007 a avut loc prima ediție a cupei, organizată de profesor coordonator Ștefan Bocor.
Scopul acestei întreceri este dezvoltarea sportului în școli și motivarea elevilor spre a câștiga.
Anul acesta, a V-a astfel de competiție s-a desfășurat la finalul lunii mai, cu participarea activă a Colegiului Național „Radu Negru”, a liceului teoretic „Avocat Doctor Ioan Șenchea” și a noastră, a colegiului gazdă.
Din nefericire, liceul „Aurel Vijoli” nu s-a prezentat, astfel că au fost jucate doar 3 meciuri.
Turneul s-a desfășurat în sistemul fiecare echipă joacă un meci cu fiecare dintre celelalte două echipe.
Rezultatele au fost strânse iar elevii au fost entuziasmați.
În meciul dintre Colegiul Național „Doamna Stanca” și Liceul teoretic „Ioan Șenchea”, scorul a fost de 23-11 pentru echipa gazdă.
În cel de-al doilea meci, care a fost și cel mai tensionat și strâns, dintre „Doamna Stanca” și „Radu Negru ”, scorul a fost îmbucurător pentru noi, fiind 19 – 17.
În ultimul meci, dintre Liceul „Ioan Șenchea” și Colegiul „Radu Negru”, scorul a fost de 17- 14.
Clasamentul final:
Locul 1: Colegiul Național „Doamna Stanca”
Locul al doilea: Liceul teoretic „Av. Dr. Ioan Șenchea”
Locul al treilea: Colegiul Național „Radu Negru”Colegiul Național „Doamna Stanca” dorește în primul rând să îi felicite pe toți participanții pentru interesul și munca depusă și speră ca și în anii următori lucrurile să decurgă la fel de bine.

Amanet King Onix
Reno Depo
Primaria Sambata - LMA Pasti
Benzinariile Recea & Soars
Monumente funerare
Stefion Trans
PSD_Pasti
Stihl
Sumi Agro - Zentanil
Valencia
UPRUC-CTR
Victoria Federal IFN
Edith Orban
clasa a X-a C
Colegiul Naţional Doamna Stanca

Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

Primaria Sambata - LMA Pasti
Stihl
PSD_Pasti
Stefion Trans
Reno Depo
Victoria Federal IFN
Sumi Agro - Zentanil
Monumente funerare
Valencia
Benzinariile Recea & Soars
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.