Cabana Valea Sâmbetei aşteaptă turiştii

Cabana Valea Sâmbetei

Cabana Valea Sâmbetei

Din cauza condiţiilor meteo din ultima perioadă, turiştii nu s-au înghesuit anul acesta, la fel ca anul trecut, să urce pe versanţii Făgăraşului şi să petreacă nopţile la cabane. Pe Valea Sâmbetei, de exemplu, se simte diferenţa. Dacă în aceeaşi perioadă din 2012, cabana cu 52 de locuri de cazare era arhiplină, la această oră puţini sunt cei care se aventurează pe ploaie să urce până la cota 1.400 m.

Cabanierul Nae Zdărilă spune că anul trecut cei mai mulţi turişti au fost din afara ţării: „aveam turişti atât din ţară, dar şi din străinătate. Cei care vin din afara ţării sunt cehi, polonezi, slovaci, englezi, nemţi, chiar şi din Israel. Capacitatea cabanei este de 52 de locuri. A fost o perioadă de câteva zile anul trecut când a fost plină cabana şi a trebuit să mai punem câteva saltele şi pe hol.”

Cabanierul speră ca odată cu îndreptarea vremii, numărul pasionaţilor de drumeţii montane să crească. O noapte pe Valea Sâmbetei costă într 25 şi 30 de lei, în funcţie de numărul de paturi din cameră.

Bujoreii se trec într-o săptămână

bujorei de munte
bujorei de munte

Bujoreii de munte sunt în plin sezon. Deşi vremea nu a fost tocmai favorabilă, bujoreii au înflorit pe versanţii Făgăraşului cu două săptămâni în urmă. Cei care vor să-şi strângă flori pentru ceai sau chiar pentru dulceaţă mai au la dispoziţie cam o săptămână, până când aceştia se vor trece, spune cabanierul Zdrăilă.

Primaria Jibert - Craciun 2024
Proaspat Alb
Dentistry Tour
Zambete la cafea - Maria Visu
Ocolul Padurile Sincii - Craciun 2024
Royall Security - Craciun 2024
Stihl - decembrie

Bujoreii de munte, numiţi şi „rododendroni”, sunt plante ocrotite prin lege – nimeni nu ţine însă cont de asta! Există persoane care urcă pe creste tocmai pentru a culege florile roz de bujorei numai bune pentru ceaiuri medicinale, siropuri şi dulceaţă.

Dacă sunt rupte doar florile, nu şi plantele, bujoreii se fac şi în anul următor. Florile pot fi găsite pe toti versanţii din Munţii Făgăraş. Ele cresc la peste 1.500 m altitudine. Bujorelul de munte a fost pus în evidenţă şi clasificat pentru prima oară de un botanist austriac în prima parte a secolului IX.

Cristina Cornilă


Apreciază
Distribuie

Un comenariu la “1”

Comentariile sunt închise.