A doua ediţie a târgului tradiţional
Târgul de produse tradiţionale de la Făgăraş îşi deschide din nou porţile sâmbătă, 15 iunie. Este a doua ediţie, după ce prima a avut loc în vinerea de dinaintea Paştilor.
În fiecare din căsuţele amplasate pe pietonala din centrul oraşului cumpărătorii vor găsi câte un produs tradiţional. Fie că e vorba de brânzeturi, dulceţuri, zarzavaturi, peşte sau chiar flori! Producătorii sunt din toate satele Ţării Făgăraşului.
Târgul se deschide la primele ore ale dimineţii şi va dura numai în ziua de sâmbătă.
Obiectivele principale ale acestuia constau în sprijinirea mediului rural, în perpetuarea tradiţiilor culturale, gastronomice şi meşteşugăreşti şi în punerea în contact a producătorilor autohtoni cu consumatorii.
(Andreea Marga)