Sibian ucis de recidivist. Deputatul Mihai Popa, vot pentru eliberarea pușcăriașilor

foto (sus-jos): Tudorel Toader, Mihai Popa, ucigașul sibianului

Bărbatul care ar fi ucis cu un cuţit, sâmbătă, un tânăr de 25 de ani din județul Sibiu, a fost prins ieri de polițiști, în Alba. În vârstă de 30 de ani, el este coautor al faptei, spun anchetatorii.

Agresorul i-ar fi tăiat artera femurală victimei cu un cuţit. S-a întâmplat în timpul unui scandal care a pornit într-un club de noapte și care a continuat în stradă. Criminalul a mai fost condamnat în trecut pentru omor, însă a fost eliberat cu 6 ani mai devreme pe baza recursului compensatoriu.

Când a fost adoptată legea, ministrul Tudorel Toader a recunoscut că nu s-a făcut un studiu de impact. La acea vreme, ministrul Justiției s-a arătat surprins de efectele propriilor legi. Mai precis, nu știa că vor ieși mai repede din penitenciare atât de multe persoane! „Vă mărturisesc că este mult, mi-a depăşit aşteptările. Nu credeam că impactul va fi atât de mare. Dar este efectul legii”, spunea Toader.

10.880 de deținuți au fost eliberați în baza acestei legi, în perioada 19 octombrie 2017 – 23 noiembrie 2018. 649 dintre aceștia au recidivat, iar 188 au comis noi fapte de violență, potrivit datelor Ministerului Justiției.

Monumente funerare
Zambete la cafea - Maria Visu
Florian Shaorma
Mara Mares_parlamentare 2024
Amanet King Onix
Go Pro Infrastructure

Cum s-a ajuns aici

Proiectul eliberării infractorilor din pușcării prin reducerea pedepsei a fost inițiat de ministrul Justiției din Guvernul Tehnocrat, Raluca Prună. Conform acestuia, trebuia analizat fiecare caz în parte pentru a respecta standardele CEDO. Însă, când a ajuns în Parlament, în timpul Guvernului Grindeanu, proiectul a suferit schimbări radicale. Atât în privința numărului zilelor considerate executate, cât și în privința suprafeței minime din celulă. Astfel, numărul zilelor compensatorii s-au dublat, de la 3 la 6, pentru 30 executate.

Mai mult, intervenția din Parlament le-a dat oportunitatea și altor infractori să iasă pe porțile pușcăriilor, nu doar deținuților care nu au beneficiat de suprafața minimă. Modificarea a fost făcută de deputați PSD, ALDE și UDMR din Comisia Juridică. Între cei care au susținut modificarea se află și făgărășeanul Mihai Popa (PSD), conform site-ului Camerei Deputaților.

Ministrul Justiției Tudorel Toader avea posibilitatea să retragă oricând proiectul de lege, însă nu a făcut-o. Mai mult, voci politice acuzau la acea vreme că acesta le-ar fi interzis reprezentanților ministerului pe care îl conduce să meargă în Parlament să apere proiectul.


Apreciază
Distribuie