Hoţul care a furat 7 biciclete
Un bărbat care locuieşte în cartierul 13 Decembrie are o adevărată manie pentru biciclete. Nu le colectează din banii lui, ci le fură din scări de blocuri sau de pe stradă.
Timp de două săptămâni bărbatul numai cu asta s-a ocupat. A furat o bicicletă la două zile, astfel că nu mai puţin de şapte făgărăşeni s-au trezit fără bicicletele pe care se bazau. Bărbatul are 32 de ani, se numeşte S. Lucian Ioan şi a fost prins de poliţişti după al şaptelea furt.
„Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale, în baza investigaţiilor şi informaţiilor deţinute, l-au identificat pe autorul furtului celor 7 biciclete de pe raza municipiului. Furturile au fost comise între 3 şi 17 iunie. Autorul este cercetat în stare de libertate pentru infracţiunea de furt calificat.” spune purtătorul de cuvânt al Poliţiei Făgăraş, cms. şef Claudiu Bulborea.
Hoţul a furat bicicletele de pe străzile 1 Decembrie, 13 Decembrie şi Tudor Vladimirescu. Toate vehiculele pe două roţi au fost găsite asupra sa şi au fost înapoiate proprietarilor de drept.
(Cristina Cornilă)