Strigătul unei campioane făgărășence către politicieni: Vă bateți joc în halul acesta de educație? Unde este conștiința voastră?

Făgărășeanca Raluca Ciulei, care anul trecut a străbătut pe jos peste 600 de km, din Bistrița la București, pentru a le oferi copiilor educație nonformală, a publicat un mesaj dur la adresa politicienilor români.

„Cum îndrăzniți să vă bateți joc în halul acesta de ceea ce înseamnă educație? Unde este conștiința voastră? Ați fost vreodată în școli să vedeți cum merg lucrurile? Sau dați legile doar din biroul vostru de 5 stele?”. Sunt întrebările campioanei la tenis de câmp, care s-a întors în România după 21 de ani de activitate în străinătate, pentru aleșii care își fac veacul în cea mai scumpă clădire administrativă din lume: Palatul Parlamentului.

Raluca crede că cei care dețin puterea sunt rupți de realitate și nu au habar cu ce probleme se confruntă practic viitorul acestei țări, sistemul de învățământ românesc fiind depășit.

Ea atrage atenția și asupra profesorilor care și-au cumpărat diplomele și care nu au ce căuta în școli, pentru că „sunt incompetenți, își citesc lecțiile de pe foaie fără a înțelege nimic, și tot ce fac bine este să își verse frustrarea pe copii”. Cât despre unele inspectorate școlare, spune că „sunt degeaba”.

Pe de altă parte, îi îndeamnă pe dascălii dedicați meseriei pe care o practică să ia atitudine și să găsească soluții, în loc să caute scuze și să dea vina pe tot ce mișcă.

Mesajul integral al făgărășencei, publicat pe Facebook:

„Săptămâna aceasta mi se spune, într-una din școlile în care sunt activă cu proiectele, cum copiii din gimnaziu nu mai pot fi ținuți sub control de profesori la câteva dintre materii. Mă ofer să asist la orele de matematică la clasele V-VIII. În timp ce profesorul își predă lecția merg pe la fiecare copil considerat problemă și îi dau câteva exerciții să văd cât știe. Observ că toți acești copii ‘problemă’, nu știu să socotească. Trebuie să îi învăț de acolo de unde ei nu mai știu, gândesc. Le scriu câteva exerciții pentru nivelul lor, le explic cu răbdare și respect acolo unde ei greșesc; imediat încep să aud: Doamna, doamna, am terminat! Veniți să vedeți. Domana, doamna, vă rog să mai îmi dați exerciții.

Da, copiii, dacă văd că pot, sunt dornici să învețe mai mult. Copiii dacă nu sunt pedepsiți, ci li se explică cu răbdare și li se explică bine ca ei să priceapă, sunt dornici să depună efort, să fie tot mai buni, să vină la școală.

Să luăm exemplul unei fetițe din clasa a V-a, dintr-o familie foarte săracă, care a lipsit mult de la ore, voia să abandoneze școala, și într-un final a început să frecventeze doar pentru că s-a trezit cu poliția la ușă. I-am dat două adunări de rezolvat acelui copil. Când m-am dus să văd cum a rezolvat, prima reacție a fost să se ferească de mine ca și cum urma să o lovesc sau să o cert foarte tare. A văzut că îi explic frumos și că nimic rău nu i se întâmplă, a prins curaj, a început să vorbească chiar: «aha, deci așa se face? Acum înțeleg. Vă rog să îmi mai dați exerciții». La finalul orei acel copil radia de bucurie, era cu capul sus, mulțumit că înțelesese și învățase ceva în acea oră, era mai ales dornic să rezolve acasă exercițiile ce îi fuseseră date.

Atunci întreb, ce ne costă să lucrăm diferențiat? Ce ne costă să facem o foaie de exerciții la matematică, de exemplu, și să le-o dăm copiilor care ajung în clasa noastră cu lipsuri de cunoștințe mojore, în loc să facem cu ei ceva ce ei nu înțeleg și mai apoi să îi pedepsim cu vorbe jignitoare și note proaste? Dacă noi ar trebui să stăm 6 ore pe zi la lecții în care ni se vorbește doar în japoneză, limbă pe care noi nu o înțelegem, am reuși să stăm cuminți și tăcuți în bancă? Oameni buni, haideți sâ ne trezim și să facem ce este etic față de acești copii, să ne facem meseria cum trebuie. Viața lor, viitorul lor este și în mâinile noastre, a dascălilor, că vrem sau nu să fim conștienți de acest lucru. Ce facem mulți dintre noi? Ne victimizăm, dăm vina pe tot ce mișcă și nu depunem nici cel mai mic efort pentru a găsi soluții, soluții care iată că în câteva minute rezolvă probleme majore.

Din păcate, chiar dacă unii dintre noi reușim să depunem puțin efort și să găsim soluții, să ne adaptăm la nevoile copiilor și la realitatea rapid schimbătoare, alții nu vor reuși niciodată. De ce? Pentru că mulți nu au ce căuta în școli. Sunt incompetenți, își citesc lecțiile de pe foaie fără a înțelege nimic, și tot ce fac bine este să își verse frustrarea pe copii. Mulți nu au nici cel mai mic interes să exercite meseria pe care și-au ales-o. Unii și-au cumpărat diplomele, nu știu să scrie corect românește. Liderii din multe școli nu sunt lideri, nu știu să conducă, nu le pasă de ce ar trebui să le pese.

Ajungem să facem compromisuri care slăvesc sistemul, dar sunt în detrimentul copiilor. Avem inspectorate care sunt degeaba. Nu am văzut nicăieri vreun efect pozitiv asupra actului de facilitare a învățării ca urmare a intervenției inspectorilor, niciunul! Nedreptăți se întâmplă cu carul, în timp ce lăsăm în urmă tot mai mulți copii. Suntem lași, nu știm să ne ținem ferm de valorile noastre, dacă le-am avut vreodată, nu suntem solitari, ne lăsăm călcați în picioare doar pentru a ne păstra relația cu cei sus puși, doar pentru a nu pierde ce avem; nu suntem în domeniul educației pentru binele copilului pe care îl educăm, doar pentru binele propriu, faima, banii, șefia pielii noastre. Rușine să ne fie! Nu suntem mai presus decât cei care ne conduc! Țara aceasta este în cădere liberă și noi, educatorii, contribuim zilnic la căderea ei.

Iar voi cei care conduceți țara aceasta, cum credeți că, a preda 3-4 clase simultan, cu aceleași metode, cu aceeași oameni, fără un minim de materiale poate da vreun rezultat? Cum îndrăzniți să vă bateți joc în halul acesta de ceea ce înseamnă educație? Unde este conștiința voastră? Ați fost vreodată în școli să vedeți cum merg lucrurile? Sau dați legile doar din biroul vostru de 5 stele?

Mă numesc Raluca Ciulei, am mers 600+ km pentru educație și implicare activă, lucrez voluntar în școli din zone rurale, și nu mă voi opri să mă implic până nu simt că ceva se va schimba în bine în sistemul educațional. Cu cât suntem mai mulți care ne unim forțele cu atât vom fi mai puternici și vom aduce schimbarea dorită. Curaj oameni buni, curaj și implicare!”