Polițiștii, la datorie în minivacanța de Paști
Aproximativ 1.100 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliție Brașov (IPJ) vor asigura, în perioada următoare, ordinea și siguranța publică la biserici, mănăstiri şi în zonele cu manifestări publice.
Potrivit unui comunicat de presă, până în 2 mai, pe lângă locuitorii județului, sunt așteptați și numeroși turiști să ia parte la diferitele manifestări, de aceea printre prioritățile polițiștilor se numără prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente ce ar putea afecta liniştea comunității, dar şi intervenția rapidă, la nevoie sau când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale.
În teren vor fi aproape 500 de patrule de siguranţă publică, atât pedestre cât şi auto.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere grave, peste 250 de poliţişti rutieri vor fi prezenți pe drumurile naţionale şi județene și vor acționa cu peste 40 de aparate radar în întreg județul, inclusiv cu echipamentele de ultimă generație (dispozitivele True Cam).
De asemenea, structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în trenurile de călători, în staţiile şi triajele de cale ferată.
IPJ recomandă cetățenilor să apeleze cu încredere la cel mai apropiat poliţist ori să sune la 112, în caz de nevoie sau dacă au cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale.
Conducătorilor auto li se recomandă să circule cu viteza legală și adaptată condiţiilor din trafic.