PSD_Pasti_top banner
Clarfon
Cristi Urs_Pasti_top banner
Home Cultură Ziua Drapelului – zi de doliu naţional anul acesta

Ziua Drapelului – zi de doliu naţional anul acesta

Tricolorul românesc este sărbătorit astăzi în toată Romania, dar şi la Făgăraş.  Ziua drapelului naţional a fost instituită pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul Revoluţionar a decretat ca tricolorul să reprezinte principiul egalităţii, orientarea culorilor semnificând verticalitatea, iar cifra trei este numărul perfect.

Ziua drapelului este sărbătorită şi la Făgăraş. Încă din ziua de Sânziene drapelul a fost sfinţit printr-o slujbă religioasă, urmează să fie arborat steagul pe platoul din faţa Casei de Cultură, dar şi prin faptul că angajaţii primăriei au împodobit arterele oraşului cu drapele.

Totodată, trebuie amintit că arborarea drapelului se va face în bernă după festivităţile specifice zilei, aceasta pentru că azi este şi zi de doliu naţional în semn de respect faţă de victimele accidentului care a avut loc în Muntenegru, soldat cu 18 morţi şi 29 de răniţi.

Instituţiile şi autorităţile publice centrale şi făgărăşene sunt obligate să arboreze în bernă drapelul României, după Hotărârea de Guvern semnată de premierul Victor Ponta, de către vice-premierul Liviu Dragnea, de Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe şi de către Mircea Duşa, Ministul Apărării Naţionale.DSCN0503

Valencia
Monumente funerare
Amanet King Onix
UPRUC-CTR
Stihl
Benzinariile Recea & Soars
Sumi Agro - Zentanil
Victoria Federal IFN
Primaria Sambata - LMA Pasti
Reno Depo
PSD_Pasti
Stefion Trans

De asemenea, drapelul României este arborat în bernă la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor şi a tuturor instituţiilor publice. Aceeaşi obligaţie le revine şi persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reşedinţă.

Singurul moment public dedicat zilei Drapelului a fost consumat aseară, când în faţa Casei de Cultură a fost arborat în bernă steagul.

(Alexandru Socaciu)


Apreciază
Distribuie

Alte subiecte

Publicitate

UPRUC-CTR
PSD_Pasti
Amanet King Onix
Valencia
Victoria Federal IFN
Sumi Agro - Zentanil
Monumente funerare
Reno Depo
Stefion Trans
Benzinariile Recea & Soars
Primaria Sambata - LMA Pasti
Stihl
Infinity GSM
Bună Ziua Făgăraș
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.