Pacienții din Spitalul Făgăraș nu pot vota. Explicația conducerii și alternativa

Confuzie în Spitalul municipal Făgăraș. Mai mulți pacienți internați aici ne-au semnalat că sunt în imposibilitatea de a vota la alegerile europarlamentare.

Potrivit conducerii unității spitalicești, nimeni nu a solicitat urna mobilă, așa cum prevede legea și cum s-a întâmplat la alegerile precedente.

„Cererile se fac de către aparținători, pentru că noi nu putem obliga pacienții să voteze sau le sugerăm ceva și nici doctorii nu au asemenea atribuții. Aparținătorii sau bolnavii, până ieri (sâmbătă – n.r.) la ora 22.00, conform legii, trebuiau să facă o cerere la secția de votare. La Făgăraș, n-a făcut nimeni nicio cerere”, ne-a delcarat Mariana Câju, președintele Consiliului de Administrație al spitalului.

Potrivit legislație în vigoare, alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secţia de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. Cererea se face cel târziu cu o zi înainte de cea a alegerilor. În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral trebuie să se deplaseze la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare.

Reno Depo
Monumente funerare
Primaria Mandra - Craciun 2024
Victoria Federal IFN
Amanet King Onix

Singura alternativă a persoanelor internate este de a se deplasa la secția de votare, dacă pot. Atenție, cei care au reședința în municipiul Făgăraș, trebuie să se prezinte la secția de votare la care sunt arondați. Bolnavii care se pot deplasa și sunt din altă localitate decât municipiul Făgăraș, se pot prezenta la cea mai apropiată secție și vor fi înscriși pe liste suplimentare!

Liviu Ardelean


Apreciază
Distribuie