Făgărășeancă snopită în bătaie de către soț
Polițiști au emis ordin de protecție provizoriu față de un bărbat din municipiul Făgăraș.
În timp ce se aflau la domiciliul comun, pe fondul unor discuții în contradictoriu, bărbatul ar fi agresat-o fizic pe soția sa, în vârstă de 29 ani. Agresorul a lovit-o cu pumnii, palmele și alte obiecte dure, spun oamenii legii.
„În conformitate cu prevederile legale și având în vedere faptul că, în urma completării formularului de evaluare a riscului, s-a constatat că există risc iminent, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile față de bărbatul în cauză şi au dispus evacuarea temporară a acestuia din locuinţa situată în municipiul Făgăraș”, potrivit IPJ Brașov.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „violență în familie”.