Incendiul din zona Gării Făgăraș ar fi fost provocat intenționat
Incendiu puternic, noaptea trecută, în zona Gării CFR Făgăraș.
Zeci de traverse dezafectate de la calea ferată s-au făcut scrum. Pentru stingerea focului, pompierii făgărășeni au intervenit cu două autospeciale cu apă și spumă.
Incendiul ar fi fost provocat intenționat, cred anchetatorii.
„Există un cerc de suspecți. Vă dați seama, nu era prea cald ca să ia foc singure. Dar, fiind scoase din uz, paguba este minimă și erau izolate, deci nu a fost un pericol”, ne-a declarat Vali Simionescu, reprezentantul Secției Regionale de Transporturi Brașov.
Aproximativ 60 de traverse de la calea ferată au ars în incendiu. Din fericire, nu s-au înregistrat victime, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, Ciprian Sfreja.