Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – hram la două biserici din Țara Făgărașului

foto: doxologia.ro

Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc, în 21 noiembrie, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

După ce a împlinit trei ani, Maica Domnului a fost adusă în templul din Ierusalim, la vârsta de trei ani, în semn de împlinire a unei făgăduințe făcută de părinții săi.

La o vârstă înaintată și după îndelungi rugăciuni, Sfinţii Ioachim şi Ana, părinţii Maicii Domnului, primiseră de la Dumnezeu binecuvântarea de a avea un copil, pe Sfânta Maria.

Rugându-se pentru naşterea ei, aceştia au făgăduit să închine copilul lui Dumnezeu, să i-l aducă în dar. Maria a fost adusă aşadar la templu şi încredinţată preoţilor.

La templu, Maria a fost întâmpinată de preoţi, printre care era şi arhiereul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul.

Prin puterea harului, el a recunoscut lucrarea lui Dumnezeu: a dus copila în Sfânta Sfintelor, locul cel mai sfânt al templului, unde, o dată pe an, intra numai arhiereul.

Maica Domnului a rămas la templu 12 ani, deprinzând lucrul de mână, citirea Scripturii şi îndeosebi rugăciunea. După trecerea acestor ani, a fost dată în grija bătrânului Iosif, pentru a păzi în continuare curăţia şi sfinţenia vieţii ei.

Stand-up
Zambete la cafea - Maria Visu
Dentistry Tour
Reno Depo
Go Pro Infrastructure
Stihl
Amanet King Onix
Victoria Federal IFN

În tradiția populară, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului este cunoscută și sub denumirea de Sărbătoarea Luminii.

Odată cu această sărbătoare, încep și zilele cu dezlegare la pește. Biserica a rânduit ca pe 21 noiembrie sa fie dezlegare la pește, dar și în fiecare sâmbătă și duminică până în 15 decembrie.

Bisericile din Țara Făgărașului care prăznuiesc hramul în această zi de sărbătoare sunt bisericile din satele Vad și Iași.

Potrivit tradiției populare, dacă în această zi va fi senin și soare, atunci vara va fi secetoasă; de va fi nor și liniște, peste an vor fi epidemii. Dacă se întâmplă să ningă, va fi iarnă grea. Cum va fi vremea în această zi, așa va fi toată iarna.

foto: doxologia.ro


Apreciază
Distribuie