Cine duce mai departe moștenirea cojocarului Dumitru Sofonea?
Unul dintre cei mai mari meşteri cojocari ai României, Dumitru Sofonea, a trecut la cele veșnice. A avut însă grijă, din timp, să-și pregătească ucenici într-ale cusutului.
După ce a reușit să își depășească tatăl, Dumitru Sofonea le-a transmis copiilor săi priceperea și pasiunea lui, astfel că meseria a devenit una de familie. Pentru a o păstra vie, moștenirea a fost scoasă din gospodărie și transformată într-o afacere, unde au fost angajate femei din sat dornice de învățat.
Articolele vestimentare tradiționale sunt acum realizate în atelierele centrului meșteșugăresc din comună, unde sunt expuse pentru turiștii sau curioșii care îi trec pragul. Tot aici, oamenii pot vedea cum s-au conservat meșteșugurile și tradițiile din Drăguș și chiar să asiste la procesul de lucru.
Centrul este condus acum de una dintre fiicele soților Valeria și Dumitru Sofonea, Maria, care este și învățătoare la o școală din Făgăraș.
„A fost și este o meserie de familie, fiecare membru avea ceva de făcut. De la primirea unui client, până la ultimele probe când era predat produsul. În funcție de cerințe, la un singur produs lucrăm în jur de 300 – 320, chiar 400 de ore”, mărturisește fiica meșterului.
Doamnei Maria îi este teamă că după ce nu va mai putea nici ea să muncească, nu va mai avea cine să ducă tradiția mai departe. Cele două ajutoare de nădejde, și ele înaintate în vârstă, confirmă. Femeile spun că, din păcate, nu mai sunt persoane atrase de această meserie.
Dacă temerile se vor adeveri, prețurile ‘cheptarelor’ și ale cojoacelor ar putea crește exponențial. În prezent, prețul acestora pornește de la câteva sute de lei și ajunge chiar și la 1.000 de euro, în funcție de complexitatea lor.
Pieile, pe care sunt aşezate motive tradiţional-folclorice, sunt prelucrate cu mult înainte de a fi cusute manual. Mai întâi sunt alese doar cele care pot rezista atât cusăturilor, cât şi timpului. În atelierul din Drăguş se lucrează şi pentru restaurarea celor vechi sau pentru modele din diferite zone din ţara noastră, dar timpul şi dibăcia sunt cu mult mai preţioase, în funcţie de model şi de vechime.