În primăvara, începe construcția unei noi grădinițe în Făgăraș
Primăria Făgăraș a predat amplasamentul pentru construirea unei noi grădinițe cu program normal, pentru 60 de copii. Investiția este de 2 milioane de lei, iar fondurile au fost obținute printr-un parteneriat încheiat de municipalitate cu Ministerul Educației Naționale, prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare și Universitare.
Echipa coordonată de Laura Mihaiu, consilier în cadrul Compartimentului Proiecte, s-a întâlnit săptămâna aceasta cu o delegație a Ministerului Educației, cu proiectantul și executantul care vor realiza construcția. Lucrările urmează să înceapă în primăvara anului viitor, termenul de finalizare fiind de 12 luni. Contractul de finanțare a fost semnat exact cu un an în urmă, iar întregul proiect – care prevede și dotarea grădiniței, va fi finalizat până cel târziu în luna decembrie a anului 2023, informează, printr-un comunicat, Departamentul de relații publice al Primăriei Făgăraș.
Grădinița va fi ridicată pe un teren al municipiului, situat pe strada Cetății, vizavi de sediul Serviciul de Administrare a Domeniului Public (ADP).
Clădirea va avea trei săli și va fi dotată cu mobilier specific învățământului preșcolar. De asemenea, lângă clădire vor fi amenajate un loc de joacă, un teren de sport, spații verzi, o groapă cu nisip și o parcare.
Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional (POR) 2014 – 2020, valoarea totală a investiției fiind de aproximativ 2 milioane lei.